ANALIZATORUL GUSTATIV

 

    Receptionează şi prelucrează exciţatiile determinate de proprietăţile chimice ale substanţelor sapide (gust, savoare) solubile care intră în contact cu mucoasa bucală. Simţul gustului are rolul de a informa asupra calităţii alimentelor introduse în gură, dar intervine şi în declanşarea reflexă necondiţionată a secreţiei glandelor digestive.

    Receptorii sunt mugurii gustativi, raspândiţi în întreaga mucoasa bucofaringiană şi în mucoasa linguală.

    Segmentul intermediar (calea gustativă) este reprezentată de un  proto-neuron situat pe traiectul nervilor cranieni şi 2 neuroni situaţi în nucleul  tractusului solitar din trunchiul cerebral şi în talamus.

      Segmentul central este situat în porţiunea inferioară a girusului post - central din scoarţa cerebrală.

   Prin faptul că este dotată cu un tip special de chemoreceptori, limba (mugurii gustativi), este considerată "organul simţului gustativ", dar are un rol important şi în olfacţie.

      Glandele salivare sunt glande exocrine din cavitatea bucală, care produc saliva care cuprind doua glande parotide, doua glande submaxilare, o glandă sublinguală. Glandele salivare sunt glande cu secretie exocrina (își varsă produsul de secreție într-o cavitate) responsabile de producerea salivei.

   Glandele parotide, situate în spatele ramurii urcătoare a maxilarului inferior, sunt cele mai voluminoase dintre glandele salivare. Traversate de nervul facial, ele aruncă salivă în canalul lui Stenon (sau Stensen), care se deschide pe fața internă a obrazului, în fața primului molar superior.

   Glandele submaxilare, situate în planșeul bucal, aruncă saliva în canalul lui Wharton, care se deschide sub limbă, în fața incisivilor inferiori.

     Glanda sublinguala este o glandă mediană, localizată în planșeul bucal, cuprinzând două canale.

   Saliva, popular numită și scuipat sau bale, este substanța fluidă, produsă de către glandele salivare în cavitatea bucală a mamiferelor. Se estimează că organismul uman produce între 1 și 1,5 litri de salivă pe zi, iar într-o viață 34.000 de litri. Cantitatea de salivă produsă într-o zi descrește odată cu înaintarea în vârstă și de asemenea după administrarea unor tratamente medicamentoase. Rolul ei este de a înmuia alimentele, de a participa la formarea bolului alimentar și de a începe procesul de digestie fizică (prin mestecare) și chimică (prin acțiunea amilazei și lipazelor salivare). Prin conținutul în substanțe antibacteriene, în special Ig A, lactoperoxidaze și lizozim, saliva este importantă în îndepărtarea bacteriilor de pe suprafața dinților. Alt rol al salivei constă în realizarea unui mediu propice pentru fixarea și menținerea pe loc a diverselor aparate ortodontice.

  Producția de salivă este relaționată cu ritmul circadian, astfel că, în timpul nopții, se produce o cantitate mică de salivă și de asemenea, componența de salivă diferă în funcție de stimuli. La vederea sau mirosirea hranei pH-ul salivei crește.

   Conține 99 % apă, precum și microelemente, săruri dizolvate, enzime, proteine, aminoacizi, vitamine, mucus, precum și alte substanțe.

   Funcțiile salivei sunt:

• digestivă, saliva este esențială în formarea bolului alimentar prin efectul enzimelor pe care le conține;
• menține pH-ul la 6,5: neutralizează mediul acid după mese sau mediul bazic care ar putea produce depunerea de săruri pe smalțul dinților;
• protejează smalțul dinților, prin lubrifiere și pentru că regularizează pH-ul;
• menține echilibrul hidric;
• reparatoare prin mineralizare;
• lubrificantă, ușurează mișcările gurii (vorbire).

 

    

    Ritmul circadian (nictemeral) → ciclu de aproximativ 24 de ore al proceselor biochimice, fiziologice sau comportamentale aparținând entităților vii. "Ceasul biologic" al fiecărei persoane corespunde în mare aproximație cu ciclul unei zile, iar de fapt, "circadian" înseamnă "aproximativ o zi". Ciclul de veghe și somn este strâns legat de temperatura corpului: cu cât temperatura este mai mare, cu atât suntem mai activi; de partea cealaltă, cu cât temperatura scade, starea de somnolență începe să apară.
    Ritmurile corpului par a se baza pe două perioade de somn în fiecare zi: una lungă pe parcursul nopții și una scurtă, la amiaza, când mulți oameni obișnuiesc să doarmă sau cel puțin să se odihnească, oprindu-se din alerta obișnuită a celorlalte momente ale zilei.

    Gustul depinde în mare măsură de simțul olfactiv, deci de miros. De aici vine și explicația faptului că o mâncare neîncălzită nu are același gust cu una încălzită, mai ales pentru că gustul depinde în proporție de 80% de miros. Prin ingerarea condimentelor, receptorii de durere din gura sunt activați și de aici pornește acea plăcere de a mânca mai sărat, mai piperat sau mai iute. Cavitatea bucală dispune și de alți receptori care pot accentua sau, din contră, ameliora un gust.

  Diferitele zone ale limbii reacționează sensibil la anumite senzații gustative. Senzațiile gustative principale sunt: dulce, sărat, acru și amar. Referitor la zonele limbii, se pare că substanțele dulci sunt percepute foarte bine de vârful limbii, cele acre de fața dorsală, cele sărate de margini, puțin spre spate, iar cele amare la baza ei.

 

AFECŢIUNILE  ANALIZATORULUI  GUSTATIV

 

     1. Sialadenita reprezintă o boală caracterizată prin inflamarea şi mărirea în volum a uneia sau mai multor glande salivare. Patologia aceasta poate fi acută, cronica sau recurenta. Patologia aceasta poate fi acută, cronică sau recurentă şi asociază de obicei simptome ca: durere, sensibilitate locală, înroşirea zonei (eritem local) şi edematiere instalată treptat. Cauzele infecţiei sunt de obicei virale sau bacteriene.

 

    2. Ageuzia reprezintă pierderea simţului gustativ. Atunci când percepţia gustativă este doar redusă şi nu absentă, tulburarea poartă denumirea de hipogeuzie. Ageuzia poate fi testată prin plasarea pe fata dorsală a limbii a unor substanţe care să aibă cele patru gusturi elementare (sărat, dulce, amar, acru).

    Ageuzia este frecvent întâlnită ca simptom tranzitoriu în afecţiuni inflamatorii ale tractului respirator superior, adesea alături de anosmie (pierderea simţului mirosului). Foarte des, pierderea senzaţiei gustative se datorează de fapt anosmiei, întrucât simţul olfactiv este responsabil pentru diferențierea unui număr mare de arome.

  Tulburările neurologice pot fi de asemenea responsabile pentru instalarea ageuziei. Fibre nervoase aferente care conduc senzaţiile gustative ajung de la papilele gustative de pe suprafaţa limbii la nervii cranieni VII (facial) şi IX (glosofaringian), ce le transmit la nivelul trunchiului cerebral şi creierului unde sunt procesate.

  Leziunile nervului facial pot duce la afectarea simţului gustativ în cele două treimi anterioare ale limbii, alături de slăbiciune musculară facială (ex. paralizie Bell), cu sau fără hiperacuzie.

   Lezarea nervului glosofaringian poate afecta percepţia gustativă din treimea posterioară a limbii. De multe ori, lezarea nervului glosofaringian implica şi afectarea nervilor cranieni X, XI şi XII, şi astfel ageuzia se poate asocia cu disfonie, disfagie, pareza coardelor vocale, anestezia palatului moale, uvulei, faringelui şi laringelui, şi slăbiciunea muşchilor sternocleidomastoidian (SCM) şi trapez.

    Anosmia şi ageuzia mai pot fi cauzate de scăderea acută a nivelelor de zinc.

 

    3. Hipergeuzia → caracterizează prin hipersensibilitatea papilelor gustative, adică tot timpul pacientul crede că desertul este prea dulce, cafeaua este prea tare, ardeiul prea iute etc.