ȚESUTUL

 

    Celulele se diferenţiază, iau forme speciale care corespund funcţiei pe care o îndeplinesc, se grupează şi formeza ţesuturi.

  Ţesutul reprezintă o grupare de celule interconectate, care au aceeaşi origine, formă şi structură, şi îndeplinesc aceeaşi funcţie. Mai multe ţesuturi formează un organ, mai multe organe formează sisteme de organe, iar totalitatea sistemelor de organe formează organismul. Ştiinţa care se ocupă cu studiul ţesuturilor de numeşte histologie. Mai multe țesuturi formează un organ. mai multe organe formează sisteme de organe, iar totalitatea sistemelor de organe formează organismul.

   Într-un organ ţesuturile formează atât parenchimul cât şi stroma.

    Parenchimul este structura specializată ce asigură funcţionalitatea specifică, alcătuit esenţial din elemente celulare.

    Stroma este un ţesut interstiţial conjunctiv vascularizat ce conţine terminaţii nervoase constituind scheletul  unui organ, asigurând susţinerea parenchimului.

    Ţesuturile omului se clasifică în: epiteliale, conjunctive, musculare şi nervoase.

 

    Ţesutul epitelial

    Suprafaţa externă a corpului, captuşeste cavităţile organelor interne, formează parenchimul glandelor exocrine şi endocrine şi membranele specializate în recepţionarea stimulilor externi. Deci, dupa funcţia pe care o îndeplinesc, ţesuturile epiteliale sunt de mai multe feluri: de acoperire, glandulare și senzoriale.

   Epiteliile acoperă suprafaţa corpului, tapetează cavităţile naturale ale organismului sau se organizează în glande exocrine sau endocrine.

    Avem astfel:

    a) Epitelii de acoperire și captușare, care sunt principalele forme de țesut epitelial fiind așezate deasupra unui țesut conjunctiv. Ele acoperă la exterior organismul iar în interior organele cavitare.

    La rândul lor se clasifică în:

    - epiteliile unistratificate: acestea se clasifică după formă celulelor dispuse într-un singur strat pe membrana bazală în epitelii pavimentoase (care acestea formează tunica internă a vaselor sangvine, linfatice, peretele capilarelor, a bronhilor și peretele unor canale mici de secreție ale glandelor salivare), epitelii cubice simple (intră în constituție mucoasei bronhilor și a peretelui mic a glandelor salivare), epitelii cilindrice simple (intră inconstitutia mucoaselor tubului digestiv de la stomac la rect)

   - epitelii pseudostratificate au pe membrana bazală un singur strat de celule dar nucleii acestora sunt situați la nivele diferite. Aceasta intră în constituția mucoasei, traheei și a bronhilor mari;

- epitelii pluristratificate se clasifică după formă celulelor superficiale în: epitelii pavementoase stratificate care au celule superficiale cheratinizate (epiderme) sau necheratinizate în epiteliul mucoasei esofagului a uretrei și a vaginului; epitelii cilindrice stratificate ce se întâlnesc în cerul gurii și în canalele mici a secreției; epitelii de tranziție sunt epitelii la care numărul straturilor variază în funcție de gradul de distensie a organului și căptușește membrana internă a vezicii urinare.

    b) Epitelii senzoriale sunt celule epiteliale care s-au diferențiat pentru a recepționa diferite informații din mediul înconjurător și a determină, prin aceasta, excitația celulelor nervoase cu care se afla în legătura. Ele se găsesc, deci, în contact cu mediul înconjurător și cu celulele nervoase.

    Numai în aceste condiții de dublă legătura celulele senzoriale pot funcționa. Deși au aceiași origine (ectoderma) ca și celulele nervoase, totuși se deosebesc de acestea; în timp ce celulele senzoriale pot recepționa excitații, dar nu le pot conduce, celulele nervoase pot să conducă excitațiile din mediu, dar nu le pot recepționa; datorită acestor deosebiri, cele două feluri de celule se completează reciproc din punct de vedere funcțional.

    Pentru a îndeplini această funcție, celulele senzoriale s-au diferențiat din punct de vedere morfologic și structural. Celulele senzoriale s-au specializat pentru recepționarea unor anumiți excitanți și intră în alcătuirea organelor de simț. Sunt alcătuite din celule specializate pentru recepționarea stimulilor din exteriorul său interiorul organismului. Fiecare stimul este transformat în influx nervos și transmis neuronilor cu care celulele senzoriale (receptorii) sunt conectate. Influxul nervos este transportat de către neuroni până la centrii nervoși și transformat în senzații.

    Avem astfel celule senzoriale tactile, gustative, vizuale și olfactive și auditiv. Epiteliile senzoriale intră în structura segmentelor periferice ale analizatorilor.

    c) Epiteliile țesuturilor glandulare sunt constituite din celule epiteliale care au proprietatea de a elabora produșii de secreție specifici și care formează parenchimul iar împreună cu țesutul conjunctiv numit stroma (vase de sânge și fibre nervoase) formează glanda.

    Glandele, după produsul pe care îl secretă și îl varsă, se împart în:

    - Glandele cu secreție exocrină sunt glandele ale căror produs se varsă prin diferite canale la exterior în diferite organe. Acestea sunt bila sau fierea, glandele salivare gastrice, pancreasul exocrin. Glandele exocrine, adică cu secreție externă, aruncă substanța produsă în exterior fie direct (la suprafața pielii), fie indirect (în tubul digestiv, bronhii, căile genitale sau urinare). Ele sunt adesea dotate cu un canal excretor. Glandele salivare, sudoripare și lacrimale sunt glande exocrine. O glanda exocrină prezintă, în general, două părți: o parte formată din celule glandulare, care se numește adenomer și o parte formată dintr-un conduct, care se numește canal excretor.

    - Glandele cu secreție endocrină sunt organe formate din celule glandulare, care produc substanțe numite hormoni, cu rol foarte important în desfășurarea funcțiilor organismului. Aceste glande se caracterizează prin aceea că nu au un canal excretor prin care hormonul să se scurgă din glanda. În schimb, glandele endocrine au o puternică vascularizație, datorită căreia hormonul este luat de sânge, prin osmoză, și transportat în tot organismul. Așadar produsul lor se varsă în sânge.

    - Glandele cu secreție mixtă celule glandulare capabile să secrete două feluri de produse, un produs, care pătrunde în sânge, și un alt produs care se varsă printr-un canal excretor; acesta este cazul celulelor hepatice, pancreasului și organelor genitale (testicol și și ovar).

    În ceea ce privește originea țesutului epitelial, trebuie remarcat faptul că el poate lua naștere din oricare dintre cele trei foițe germinative.

    Din ectoderm derivă epidermul şi anexele tegumentare, medulosuprarenala şi neurohipofiza. Din mezoderm se formeaza endoteliile şi mezoteliile, corticosuprarenala si epiteliul parenchimului renal. Din endoderm derivă epiteliul tubului digestiv şi al glandeloranexe, tiroida şi paratiroidele.

Mai multe detalii sunt cuprinse în cadrul analizatorului cutanat.

    

    Ţesutul conjunctiv

    Ţesut care serveşte la susţinerea altor ţesuturi ale corpului, asigurând nutriţia lor şi participând la mecanismele de apărare imunitară ale organismului. Țesuturile conjunctive sunt diseminate în interiorul organelor şi între ele.

    Acest tip de ţesut nu vine însă în legatură directă cu mediul extern sau cu lumenul vaselor. Intră în alcătuirea oaselor, are rol trofic (de hrănire), depozitează grăsimi, intervine în apărarea organismului, în fagocitoză. Este un ţesut care asigură rezistenţa organismului. Ţesutul conjunctiv conţine apoximativ 1/3 din cantitatea totală de apă a corpului omenesc.

    Este alcătuit din:

    - celule conjunctive → provin din celulele mezoblastice embrionare. Majoritatea au forma stelata sau fusiforma şi prezintă prelungiri care le pun în legătură unele cu celelalte. Ele sunt caracteristice fiecărui ţesut conjunctiv.

    - fibre conjunctive→ sunt de natura proteică. În funcţie de această proteină, ele pot fi: de colagen (se găsesc în toate ţesuturile conjunctive, cu deosebire în alcătuirea ligamentelor şi tendoanelor. Ele sunt foarte rezistente pentru că conţin colagen; acesta dă gelatina prin fierbere. Colagenul se reinoieste încet, dar cu vârsta, fibrele se înmulţesc şi se impregnează cu substanţe minerale şi organice – colesterol - proces numit sclerozare), elastice şi de reticulina (se găsesc în organele limfopoietice şi hematoformatoare: splina, ficat, măduva rosie, ganglionii limfatici. Ele conţin reticulina, substanţa asemănătoare colagenului ).

  - substanţa fundamentală → produsul celulelor şi are rolul de a le separa. Ea conţine în proporţii diferite substanţe minerale, organice (mai ales proteine) şi apa; în funcţie de acestea substanţa fundamentală poate fi: fluidă, moale, consistentă, dura.

    În funcţie de consistența substanţei fundamentale, ţesuturile conjunctive se clasifică în: moi, semi-dure, dure şi fluide.

    Ţesutul conjunctiv moale → îndeplineşte o mare varietate de funcţii: hrănirea altor ţesuturi, legarea diferitelor părţi ale organelor, protecţie mecanică, producerea elementelor figurate ale sângelui.

    El este de cinci tipuri: lax (conţine fibre, substanţă fundamentală şi celule în proporţii aproximativ egale, având rolul de a însoţi şi hrăni alte ţesuturi; este cel mai raspandit tesut conjunctiv), fibros (fibre rezistente de colagen, ceea ce îi conferă o deosebită rezistenţă mecanică, formând tendoanele şi învelişurile organelor interne), elastic (fibre elastice; formeaza tunica medie a arterelor mari si venelor), adipos (conţine celule numite adipocite, care au în citoplasmă rezerve de grăsimi, sub formă de picături; se găseşte sub tegument, în jurul unor organe - globi oculari, rinichi - si constituie izolantul termic al corpului ) si tesutul reticulat compus din fibre de reticulină dispuse sub formă de reţea în ochiurile căreia se află substanţa fundamentală şi celulele de origine ale elementelor figurate ale sângelui; se găseşte în măduva hematogenă  (măduva roşie din oase) şi ganglionii limfatici.

    Ţesutul conjunctiv semi – dur→  formează cartilajele ce asigură rezistenţa mecanică şi elasticitatea organismului. Ţesutul conjunctiv semidur este alcătuit din celule cartilaginoase tinere numite condroblaste. Condroblastele secretă substanţa fundamentală numită condrină (amestec de substanţe organice impregnate cu săruri de Na şi Ca). Celulele tinere se impregnează cu condrina şi se transformă în condrocite- celulele mature, sferice sau ovale. Condrocitele sunt adăpostite, în substanţa fundamentală, în nişte cavităţi numite condroplaste.

    Printre celule se găsesc fibre de colagen şi fibre elastice într-o împletitură densă. Acest tip de ţesut NU ESTE VASCULARIZAT. Nutriţia lui se realizează din ţesutul conjunctiv care îl înconjoară (pericondru =  membrană de ţesut conjunctiv care acoperă un cartilaj ).

    Acest tip de ţesut este de trei tipuri:

- ţesut cartilaginos fibros, ce conţine numeroase fibre care îi dau o rezistenţă mecanică deosebită; intră în structura meniscurilor articulare şi discurilor intervertebrale;

- ţesut cartilaginos elastic, care conţine fibre elastice; formeaza epiglota si pavilionul urechii;

- ţesut cartilaginos hialin, cu un aspect albicios, translucid; formează scheletul embrionului, cartilajele articulare, costale, laringeale, traheale, bronşice;

    Țesutul conjunctiv dur intră în alcătuirea oaselor și are în substanța fundamentală o proteină, numită oseină impregnată cu săruri minerale. Țesutul osos este format din lamelele osoase dispuse în două moduri:

    - ţesutul osos spongios  format din lamele osoase diferit aşezate denumite trabecule, care delimitează cavităţi de diferite mărimi - areole. Acestea dau osului spongios aspectul de burete. Areolele comunică între ele şi conţin măduva hematogenă (măduva osoasă roşie). Acest ţesut se găseşte în interiorul epifizelor oaselor lungi şi în interiorul oaselor scurte şi late;

   - tesutul osos compact formează peretele diafizei oaselor lungi şi lamele superficiale ale oaselor scurte şi late. Unitatea morfologică şi funcţională a osului compact este osteonul (sistemul haversian), alcătuit din canale haversiene în jurul cărora se dispun 5 – 30 de lamele osoase concentrice între care se găsesc osteoplastele cu osteocite.

    Canalele Havers conţin ţesut conjunctiv şi vase de sânge; în jurul canalului Havers substanţa osoasă este dispusă sub forma unor lamele osoase concentrice, iar între lamele sau în grosimea lor se găsesc osteoplastele cu osteocite. Un canal Havers formează împreună cu lamelele din jur şi osteocitele în osteoplaste - osteonul sau sistemul haversian.

    Ţesutul conjunctiv fluid → este format din tesutul sanguin si limfatic. Aceste două ţesuturi sunt de origine mezenchimală, apărând ca ţesuturi lichide, circulante, având substanţa fundamentală lichidă ce primite deplasarea elementelor figurate prin masa sa. Sângele asigură nutriţia organismului, respiraţia, excitaţia celulelor, vehiculează produşii de elaborare şi îndeplineşte funcţii de apărare. Sângele, limfa, lichidul interstiţial şi alte umori organice, constituie mediul intern al organismului.

    Sângele reprezintă 8% din greutatea corporală si este format dintr-un mediu coloidal numit plasmă, în care se află în suspensie unmare număr de celule ce conferă sângelui un aspect opac şi o culoare roşie, datorită hemoglobinei din eritrocite.

    Este format din:

    - Plasma (55 - 60%) este alcătuită din apă (90%), substanţe organice (9%  şi substanţe anorganice (1%).

  - Elementele figurate (40-45%) se împart în hematii (globule roşii), leucocite (globule albe), trombocite (plachete sangvine).

    Limfa este un lichid coloidal ce rezultă din transsudarea unei părţi din plasma sanguină la nivelul spaţiilor intersiţiale. Partea din acest lichid care ajunge în sânge prin circulaţia limfatică, reprezintă limfa. Spre deosebire de plasma sanguină cu care se aseamănă foarte mult, ea este mai săracă în proteine, mai ales în fibrinogen, dar este bogată în lipide şi cloruri; este lipsită de eritrocite şi are o reacţie alcalină.

    Iniţial, la nivelul capilarelor limfatice, limfa nu conţine elemente figurate (limfocite), ele vor apare numai după ce ea trece prin ganglionii limfatici unde se va încărca cu limfocite.

 

      Ţesutul muscular

    Acest ţesut asigură mişcările complexe ale diferitelor organe în parte şi a întregului organism, în totalitate, intrând alături de unele formaţiuni conjunctive, vasculare şi nervose, în alcătuirea diferitelor tipuri anatomice de muşchi. El este alcătuit din celule musculare (fibre musculare) ce au proprietatea de contractibilitate datorită existenţei în citoplasma lor a unor fibrile contractile numite miofibrile.

    Fibrele musculare sunt compuse din celule denumite monocite, care cuprind în citoplasma lor numeroase filamente alungite paralel cu axa mare a celulei. Aceste filamente sunt de două tipuri: unele, delicate, sunt făcute din actina; celelalte, groase, sunt compuse din miozina. Mulţumită interacţiunii lor se realizează contracţia musculară. Există trei tipuri de ţesut muscular: neted, striat şi cardiac.

    Ţesutul muscular neted şi cel cardiac mai poartă denumirea de ţesuturi musculare involuntare, deoarece contracţia lor este nesupusa voinţei, ea fiind comandată şi controlată de sistemul nervos vegetativ. Ţesutul muscular neted, intră în constituţia musculaturii viscerale cavitare, a vaselor sanguine, canalelor excretoare ale glandelor exocrine, etc.

    Ţesutul muscular striat, care intră în constituţia muşchilor somatici (scheletici) se mai numeşte şi ţesut voluntar, deoarece contracţia lui este supusă voinţei, fiind controlată de sistemul nervos central.

    Tesutul muscular striat cardiac constituie peretele contractil al inimii (cordul), prezentând caractere ce aparţin atât ţesutului muscular neted (nucleu unic situat central) cât şi – parţial – ţesutului muscular striat (miofibrile cu striaţii transversale).

 

    Ţesutul nervos

    Este componenta esenţială a sistemului nervos (central şi periferic) şi a receptorilor analizatorilor fiind alcătuit din două tipuri de celule: neuroni, celule diferenţiate specific, care generează şi conduc impulsurile nervoase, şi celule gliale sau nevroglice care formează un ţesut de suport sau interstiţial al sistemului nervos. Celulele gliale sau nevrogliile sunt capabile de diviziune, spre deosebire de neuron care nu este. Din punct de vedere al numărului, celulele gliale se găsesc în organismul uman în raport de 10/1 față de neuron.

    Despre tesutul nervos vom vorbi in capitolul dedicat sistemului nervos.