sâmbătă, 31 decembrie 2022

ANATOMIA, FIZIOLOGIA ŞI AFECŢIUNILE CORPULUI UMAN - PROLOG

PROLOG


Lucrarea de față a fost concepută inițial ca un mic ghid de maxim 100 de pagini care să aducă precizări cu privire la cele mai importante caracteristici ale mașinăriei grozave cum este corpul uman. Conceperea, culegerea informației și editarea propriu-zisă a durat aproximativ 2 ani, timp în care am studiat numeroase cărți de specialitate, teze de doctorat și articole în publicații de profil, totul pentru a oferi o imagine de ansamblu precisă și cuprinzătoare asupra fenomenelor prezentate.

Prezenta lucrare se dorește a fi un punct de plecare către aprofundarea, de către cititor, asupra unor aspecte și teme cu specific medical. Reprezintă o sursă de informație dar se dorește a fi și un creator de impuls în cultivarea studiului ființei umane pe înțelesul tuturor. Adesea, medicina, și implicit ființa umană din punct de vedere medical, a fost considerat un subiect inaccesibil majorității oamenilor prin faptul că este un domeniu foarte specializat. Însă, ce mod mai bun de a pune în practică dictonul socratic: "Cunoaște-te pe tine însuți", dacă nu începem cu ceea ce putem percepe în modul cel mai direct: corpul nostru. Corpul, ființa noastră nu trebuie să fie ceva străin pentru noi, din contra trebuie să cunoaștem aspectele generale ale ființei umane și cum ne raportăm noi ca indivizi în fața noțiunii de "ființa umană".

În prezenta lucrare am insistat asupra unor aspecte ce definește omul ca ființă biologică, pornind de la cele mai mici componente și sfârșind la pleiadă de sisteme și procese cât aspectele funcționale și de relație care fac posibilă existența acestei adevărate uzine: corpul uman.

Sper că vine în ajutorul oamenilor fiindcă este o lucrare despre om, pentru om, făcută de un om cu o pasiune. Lectură plăcută!

vineri, 30 decembrie 2022

SITUAȚII CU VICTIME MULTIPLE


- pentru forțele de intervenție -

Ce este o situaţie cu victime multiple? (SVM)

Atunci când numărul victimelor este mai mare decât capacitatea de intervenție a echipajelor de intervenție.

Anumite S.V.M. sunt speciale (număr mare de victime afectate de eveniment), situație în care este necesară declanşarea unui plan special de intervenție (PLANUL ROȘU).

Tipuri de S.V.M.:

P.I. → incident cu victime multiple. Situație unică care prezintă un număr mic de victime (mai mic de 15) și care, în mod normal, poate fi foarte gestionat și preluat de echipele de salvare (ALPHA).

C.I. → situație care implică un raport inadecvat în timp între necesități și mijloace deoarece:

- numărul de victime este  în special foarte mare (peste 15);

- accesul pentru realizarea operațiuniilor este limitaT.

S.V.M. sunt adesea cauzate de:

  • accidente de trafic: rutier, feroviar, aerian, maritim sau fluvial;
  • incendii: incendii în blocurile de locuință, unități de îngrijire (spitale, azile),etc;
  • prăbușiri de imobile sau explozii;
  • accidente sociale: manifestări cu risc ridicat, agresiuni colective;
  • acte de terorism;
  • catastrofe naturale;
  • accidente tehnologice;
  • accidente biologice.

 

PRINCIPII DE ORGANIZARE

Pe parcursul unei intervenții cu victimele multiple → primii salvatori sunt depășiți de situație în fața numărului răniților și a gravității rănilor acestora.

Prima evaluare a intervenției este esențială → pentru declanșarea sosirii echipajelor de întărire adecvate, chiar dacă un plan de  intervenție predefinit a fost inițiat deja

Primii salvatori trebuie să își adapteze activitățile, cât mai eficienți cu putință. Pentru aceasta, vor realiza următoarele activități:

Evaluarea situației:

  • scopul este acela de a estima riscurile existente sau previzibile și numărul de victime posibile și de a se stabili mijloacele suplimentare de intervenție necesare;
  • informarea dispeceratului;
  • acționarea prin aplicarea măsurilor de siguranță și de urgență adecvate.

În afara acțiunilor care trebuie să fie realizate de primii salvatori, organizarea tuturor măsurilor de implementare pentru a gestiona situația cu victime multiple respectă următoarele patru etape:

  • recunoaștere și salvare;
  • triaj și stabilizare inițială;
  • îngrijiri medicale sau nu;
  • evacuare.

Evaluare de ansamblu  a situației găsite. În acest scop trebuie să:

Să stabilească natura accidentului.

Identificarea semnelor de intoxicare care sunt direct vizibile:

  • mai multe persoane prezintă simptome clinice identice (comă, tulburări de cunoștință, insuficiență respiratorie, tuse importantă, rinoree, hiper salivare, convulsii);
  • animale bolnave sau moarte;
  • mirosuri neașteptate;
  • maladii colective.

Să caute existența unui pericol care amenință toate victimele și siguranța.

Să estimeze numărul și tipologia victimelor de la accident (arse, lovite, politraumatizate, intoxicate.

Punerea în aplicare a planului de salvare, prestabilit, solicitarea întăririlor necesare, inclusiv serviciile publice:

  • adresa exactă pentru intervenție;
  • natura dezastrului (explozie, foc, accident de trafic, accident tehnologic, prăbușire);
  • numărul aproximativ și tipul de victime;
  • accesul care trebuie asigurat cu prioritate pentru echipele de intervenție;
  • zonă principală de derulare (ZDI) pentru acordarea primului ajutor.

Să extragă victimele din zona de pericol, atunci când acesta este persistent, dar și să regrupeze  victimele la distanță.

Să trieze victimele pe parcursul unei prime examinări rapide pentru a separa cazurile care prezintă o detresă vitală (UA) sau de alt tip (DCD sau UR).

Să încerce să limiteze fenomenele de panică.

Să evite evacuările dezorganizate.

Să regrupeze persoanele implicate în accident, dacă este necesar, într-un loc distinct față de cel în care se află victimele.

În funcție de amploare, o SVM poate prezenta situații specifice:

Acțiunile teroriste → in general provocate de explozii (vehicule sau colete capcană, acțiuni de tip kamikaze) în apropierea locațiilor cu concentrații mari de populații (gări, stații transport în comun) acest tip de acțiune este susceptibil de a implica un număr mare de victime.

Actele de natură chimică → în cazul în care primele echipe de intervenție constată că există semne de intoxicație, aceștia trebuie să:

- nu se angajeze imediat să salveze victimele;

- să solicite inițierea Planului Roșu dacă situația o impune;

- evitarea oricărui contact fizic, în măsura în care acest lucru este posibil;

- actele de natură radiologică;

- evacuarea prin dirijare verbală a persoanelor care se pot deplasa;

- extragerea de urgență a victimelor care nu se pot deplasa  din zonele periculoase;

-  regruparea persoanelor în zona controlată, insistând pentru staționarea acestora;

- semnalizarea rapidă că ați intrat la un anumit moment dat al intervenției, în zona contaminată.

Acte de natură biologică → acest tip de situație este în general urmare unui act de rea-voință, a cărui formă cea mai clasică este diseminarea unei pudre suspecte într-un colet sau plic. Obiectivul prioritar pentru echipajele de intervenție constă în a limita extinderea și transferul contaminării în alte locații și la alte persoane. Persoanele contaminate trebuie să fie preluate în mod special, pentru a se limita dispersia acestei contaminări.  Acest lucru se bazează în principal pe realizarea unei decontaminări și echiparea victimei în ținută adaptată, ulterior aceasta fiind evacuată la un spital specializat cu ajutorul unor vehicul special.

 

TRIAJUL MEDICAL ÎN CAZ DE ACCIDENT COLECTIV

 

Trebuie avuta in vedere siguranța echipelor de intervenție:

- protecția zonei;

- devierea traficului;

- semnalizarea și delimitarea perimetrului de intervenție;

- depistarea și combaterea riscurilor existente și potențiale.

Nu va asumați riscuri suplimentare.

MCI (incident în masă) → orice incident din care rezultă mai multe victime care nu pot beneficia imediat de resursele medicale necesare. Implică cel puțin 15 victime. Numărul victimelor pentru definirea incidentului cu victime multiple poate diferi în funcție de resursele care stau la dispoziție pentru fiecare zonă.

Statistici:

  • 80% din victimele unui MCI se vor adresa singuri la o unitate medicală.
  • Doar 10-15% din victimele unui MCI necesită spitalizare peste noapte.

Ce este triajul medical?

Este procesul prin care se sortează victimele unui accident, în grupe, bazat pe necesitatea acestora pentru îngrijiri medicale imediate şi transport.

Principii

Trebuie să avem în vedere nevoile de asistență medicală şi prioritățile la nivel individual.

Sortarea se bazează pe date medicale limitate.

Trebuie luate în considerare şi resursele disponibile.

3 axiome de urmat

  • Faceți cel mai mult bine pentru cât mai mulți !
  • Maximalizați folosirea resurselor disponibile !
  • Nu mutați dezastrul !

Tipuri de triaj

Avem triaj primar (realizat de primele forte de intervenție), secundar (spital mobil) și terțiar (în unitățile spitalicești). Noi vom aborda prima categorie de triaj.

Triajul primar

Se utilizeaza panglici, etichete de triaj, fisa de catastrofa sau triajul verbal (modificat) – în cazul victimelor contaminate. Sunt mai multe categorii în funcție de gravitate:

Rosu-imediat → leziuni tratabile, amenințătoare de viață care necesită intervenție medicală rapidă.

Galben – Amânat → leziuni potențial serioase,dar care sunt destul de stabile ca să aștepte o perioadă scurtă până la tratamentul medical.

Verde – Minor → leziuni minore care pot aştepta şi o perioadă mai îndelungată pentru tratament medical.

Negru – Decedat → decedat sau încă cu semne de viață, dar cu leziuni incompatibile cu viaţa în condiții austere.

Albastru → contaminat.


Triajul S.T.A.R.T.  se traduce prin: Simple Triage And Rapid  Treatment

Este un procedeu rapid, simplu, uşor de utilizat, uşor de memorat și consistent.

95

Principii generale

Cereți întotdeauna ajutor !!!

Evaluarea şi tratamentul inițial nu trebuie să depășească 30 de secunde pentru fiecare pacient.

Trebuie să desemnați zone pentru cei triați: imediat (roşu), amânat (galben) şi minor (verde).

Zonele trebuiesc delimitate cu panglici corespunzătoare.


Procedura 

Primul gest – unul dintre paramedici va face triajul verbal - îndepărtați victimele care se mobilizează singure folosind instrucţii verbale (la accidente peste 15 victime):

Etichetaţi-i ca minore.

Direcţionaţi-i către zona de tratament pentru evaluare şi tratament (însoţit de un salvator – NU-I LĂSAȚI SINGURI !!!!).

Ceilalți doi paramedici își dor delimita teritoriul astfel încât să poată verifica aborda toată scena incidentului.

La restul victimelor verificaţi RPM.

RPM

R → Respiră?

NU →  Deschide CRS ( căile respiratorii superioare );

  • nu îşi reia respirațiile – Decedat
  • îşi reia respirațiile – Imediat

DA → Frecvența:

  • peste 30 resp./min. – Imediat
  • sub 30 resp./min. – treci la următorul pas

P → Puls?

Reumplere capilară:

  • peste 2 sec. – Imediat
  • sub 2 sec. – treci la următorul pas.

M → Status mental?

Execută comenzi simple?

  • Nu (status mental alterat / inconştient)
  • Da – Amânat (galben).

Numai 3 manevre de tratament sunt permise în triajul primar:

  • Deschiderea CRS ( căile respiratorii superioare) cu aplicarea căii orofaringiene (Guedel);
  • Hemostaza primară;
  • Ridicarea membrelor.

96

Scopul triajului

A identifica şi transporta pacienții care au nevoie de tratament imediat.

Reevaluarea celor amânați şi ridicarea priorităţii la imediat dacă este necesar.

După terminarea triajului primar se raportează imediat numărul victimelor şi nivelul lor de triaj pentru punctul de comandă:

“Triajul pentru Comandă .... Avem 17 victime, 6 imediat, 7 amânat, 3 minor şi 1 decedat”.

Se raportează momentul în care toate victimele imediate au fost transportate.


Situaţii speciale de triaj medical

Triajul pacientului pediatric

Sistemul de triaj nu ține cont de fiziologia copiilor. Emoţiile pot influența triajul copiilor.

Sistemul START ignoră posibilitatea mai ridicată a apariției de apnee cu puls la copil (fereastră de salvabilitate). Frecvența respiratorie este mai ridicată la copii. Reumplerea capilară poate să nu reflecte corect statusul hemodinamic periferic în caz de temperaturi scăzute. Copii mai mici nu execută întotdeauna comenzile corect.

Dacă victima pare a fi un copil – folosiți metoda JumpSTART. Daca victima pare a fi un adult tânăr –  folosiți metoda START.

97


Triajul victimelor contaminate

Intră în zonă doar persoanele autorizate!

98

CONTAMINARE PREZENTĂ

99


Conduita de urmat (primul echipaj)

  • Primul raport (confirmare dezastru);
  • Inspecția locului;
  • Delimitează zona;
  • Triajul primar;
  • Raportează rezultatul triajului.

 

Cele mai frecvente greșeli:

  • Lipsa alertării;
  • Lipsa triajului;
  • Stabilizare primară lentă;
  • Mobilizarea şi colectarea lentă a victimelor;
  • Îngrijiri medicale necorespunzătoare, care consumă timp;
  • Transport prematur.

 

 

CAZ  PRACTIC

 

Un autobuz de școală, care transporta copii de vârste diferite și însoțitorii acestora, este implicat într-un accident rutier. Autobuzul părăsește partea carosabilă prin alunecare și se răstoarnă într-un șanț.

12

7

14

9

13

15

10

6

11

8

3

2

4

5

1

SITUAȚII DIVERSE

  

 1. PERSOANA DECEDATĂ LA LOCUL INTERVENŢIEI


Dacă există semne că pacientul trăieşte la momentul sosirii la locul intervenţiei, trebuie începute manevrele terapeutice iniţiale. Persoanele decedate trebuie tratate conform legislaţiei în vigoare şi protocoalelor serviciului. În general, o persoană nu poate fi considerată de la început decedata în afara situaţiilor următoare:

Decapitare - însemnând separarea capului de corp. În această situaţie evident nu mai exista nici o şansă de salvare a pacientului.

Rigiditate cadaverică - rigidizarea temporară datorită contracturii musculare ce apare la câteva ore după deces. Prezenţa acesteia indica decesul pacientului şi inutilitatea manevrelor de resuscitare.

Descompunerea tisulară - apare după cel puţin o zi de la deces.

Lividitatile cadaverice - de culoare roşie sau violet, apar în porţiunile declive ale corpului.Sunt determinate de migraţia sângelui în ţesuturi şi sunt dependente de gravitaţie, poziţia cadavrului. Apar la câteva ore de la deces.

Dacă unul din aceste semne este prezent, pacientul poate fi considerat decedat.


2. SINDROMUL MORŢII SUBITE A SUGARULUI

 

Sindromul morţii subite la sugar (SMSS) reprezintă moartea sugarului cu vârsta sub 1 an, fără o cauză cunoscută. În mod obişnuit, decesul copilului survine în timpul somnului. SMSS este considerat cauza a morţii doar dacă moartea rămâne neexplicată şi după analize complete.

Sindromul morţii subite a sugarului nu este o boală sau afecţiune, ci diagnosticul pus atunci când un copil sub 1 an moare subit, iar cauza decesului nu este descoperită nici după investigaţii medicale complete.

 

3. EPIGLOTITA


Inflamaţia severă şi edemul epiglotei, nepermiţând aerului să treacă în trahee.

Epiglota este o stuctură cu aspect de clapă care acoperă orificiul traheal în timpul deglutiţiei (înghiţirii). În condiţiile inflamaţiei şi a edematierii acesteia orificiul traheal este închis şi în inspir, blocând astfel complet traheea şi implicit respiraţia. Epiglotita frecvent apare la copii între 3 - 6 ani.

La primă examinare copilul pare să aibă crup. Epiglotita este o urgenţă majoră, ameninţând viaţa copilului şi de aceea trebuie să recunoşti semnele specifice:

  • copilul sta frecvent în şezut şi nu vrea să se întindă;
  • nu poate înghiţi, saliva scurgândui-se din guriţa;
  • copilul nu poate tuşi;
  • este anxios şi înfricoşat, el ştie că ceva rău se întâmplă;
  • copilul sta cu bărbia trasa înainte.

 

4. AFECȚIUNI CARDIACE

Inima trebuie  primească un nivel constant de oxigen prin intermediul sângelui sau dacă nu, va muri. Inima primește oxigenul printr-un sistem complex de artere cardiace (coronare). Atât timp cât sângele care circulă prin aceste artere continuă  furnizeze cantitatea optimă de oxigen, inima va funcționa normal.

În anumite situații, arterele coronare se pot îngustă rezultat al unui proces patologic numit arteroscleroză

Arteroscleroza determină apariția de plăci de aterom (grăsime), care căptușesc peretele interior al arterelor. Ateroscleroza progresivă poate cauza angină pectorală, atacul de cord (infarctul miocardic acut) și chiar stopul cardiac. Afecțiune caracterizată prin îngustarea și distrugerea pereților arterelor, ca zată de depuneri de grăsime, arterele își pierd capacitatea de a se dilata și transporta sângele.

 

a). Angina pectorală

Când ateroscleroza progreseaza, se reduce fluxul de sânge oxigenat către inima ceea ce determină durere în piept. Durerea e cunoscută sub numele de angină pectorală sau simplu angină. Inima pur și simplu are nevoie de mai mult oxigen decât ii poate oferi o arteră coronară îngustată.

Când pacientul prezintă durere toracică primul lucru care trebuie facut este sa rogi pacientul sa descrie durerea. Angina este descrisă adesea  presiune sau senzație de greutate. Pacientul poate spune:  simt  și când un elefant stă pe pieptul meu. Crizele anginoase sunt declanșate de un efort sau o emoție puternică. Durerea poate fi simțită în piept sau poate iradia fie în ambele mâini, coate, fie în gât sau mandibulă sau orice combinație din aceste zone. De obicei pacientul are respirații scurte și transpiră și este extrem de speriat și se teme de moarte.

Întrebați dacă pacientul a fost în prealabil diagnosticat și tratat pentru o afecțiune cardiacă.

Dacă pacientul prezintă o afecțiune cardiacă întrebați dacă are un medicament (tablete sau spray de nitroglicerină) pentru durerea anginoasă. Tabletă se pune sub limba sau în cazul sprayului se pulverizează 1 puf sub limba. Cel mai utilizat medicament este nitroglicerina și cel mai frecvent, pacientul și-a administrat deja o doză când ajungeți la el.

ObservațieNitroglicerina face  durerea anginoasă  dispară în cel mult 5 minDacă durerea nu se elimina după 5 min administrați o altă dozăDacă durerea persistă după încă 5 min de la administrarea celei de a două tablete (sau al doilea puf) puteți  presupuneți  pacientul a făcut un atac de cord (infarct miocardic).

Conduita de urmat:

  1. Liniștirea pacientului și interzicerea oricărui efort;
  2. Oxigenoterapie pe mască;
  3. Monitorizarea funcțiilor vitale: puls, respirații, tensiunea arterialăsaturația de oxigen și urmărirea evoluției lor;
  4. Pacientul va fi așezat în poziția semișezândă și transportat la cea mai apropiată unitate medicală.
 
 

b). Infarctul miocardic Acut (IMA, Atac de cord)

Atacul de cord sau infarctul miocardic apare atunci când una sau mai multe artere coronare sunt complet blocate. 

Cele mai importante 2 cauze ale blocării coronarelor sunt: ateroscleroza severă și tromboza (un cheag de sânge denumit trombus, s-a format oriunde în organism și un fragment s-a oprit într-o arteră coronară).

Dacă o arteră coronară este blocată, porțiunea de miocard (mușchiul cardiac) irigată de acea arteră este privată de oxigen și moare.

Blocajul unei artere coronare determina imediat durere importantă. Durerea din angina pectorală și infarctul de miocard pot fi similare la început. Cei mai mulți pacienți descriu atacul de cord  o senzație de zdrobire, strângere  de menghină și durerea poate iradia în umărul și brațul stâng sau mandibulă. Pacientul prezintă respirații scurte, superficiale, este slăbit, transpirat, are grețuri și poate varsă. Durerea din atacul de cord persistă spre deosebire de durerea din angină pectoralăcare rareori durează mai mult de 5 min.

Dacă zona mușchiului cardiac afectată prin blocarea coronarei este mare sau importantă, inima se poate opri. Sistarea completă a bătăilor cardiace este numită stop cardiac. Resuscitarea cardiorespiratorie trebuie începută de urgență în stopul cardiac. Cele mai multe atacuri de cord nu determina imediat stop cardiac.

 

Pentru a ajuta pacientul și a preveni stopul cardiac puteți ajuta astfel:

  • Chemați personalul medical specializat;
  • Vorbiți cu pacientul pentru a-l liniști;
  • Așezași-l într-o poziție confortabilă, semișezândă, țineți-l de mână.

Frica pacientului de moarte nu face decât -i înrăutățească durerea.

  • Încercați  nu mișcați pacientul sau -l mișcați cât mai puțin.

Este categoric interzis ca pacientul  se ridice  meargă facă eforturi.

    •  Transportați pacientul la cea mai apropiată unitate medicală
 
 

5. DIABETUL ZAHARAT

 
 

Diabetul zaharat reprezintă incapacitatea organismului de a metaboliza și folosi zahărulZahărul este alături de oxigen esențial în supraviețuirea celulelor. Organismul produce un hormon –insulinăcare permite zahărului  pătrundă în celule, unde este utilizat  și combustibil.

Dacă organismul nu poate produce suficientă insulină celulele devin înfometate. Astfel, diabeticii au nevoie de insulină din exterior, prin injecții pentru a corecta acest  deficit; dar există și alt tip de diabet care se tratează cu tablete (medicamente orale). Această afecțiune este gravă, de aceea orice diabetic la care se modifică starea de sănătate trebuie tratat într-un spital.

Există 2 urgențe în diabet: șocul insulinic (hipoglicemia) și coma diabetică.


Hipoglicemia

Apare atunci când organismul are suficientă insulină dar nu are glucoza în sânge. De exemplu: un pacient iși face corect doza de insulină, însă nu mănâncă corespunzător sau face efort fizic intens care-i consumă glucoza. Astfel, nivelul glicemiei scade, această situație numindu-se hipoglicemie sau șoc insulinic.

Semnele și simptomele hipoglicemiei sunt similare cu cele din alte tipuri de șoc.

Reprezintă o urgență medicalăcare se poate dezvoltă rapid, în câteva minute. Dacă nu este diagnosticat și tratat rapid pacientul decedează. Un pacient care are hipoglicemie poate semăna cu o persoană beată (nu e coerent).  O astfel de greșeală în diagnostic poate fi fatală.

Încercați  aflați de la pacient dacă este diabetic, dacă și-a făcut insulină și suspectați imediat o hipoglicemie pe care o puteți tratadacă pacientul este conștient prin administrarea de lichide dulci care conțin zahăr sau miere. Fiți atenți ca lichidele  nu fie “sugar free” (fără zahăr) sau dietetice. Dacă pacientul este inconștient  nu introduceți lichide în gură pentru pot fi aspirate în plămâni.

Acești pacienți au nevoie imediată de glucoză intravenos. Chemați personalul medical de urgență


Semnele și simptomele hipoglicemiei:

  • paloare, transpirație, piele rece;
  • puls rapid;
  • amețeli, dureri de cap;
  • grețurivărsături;
  • confuzie, inconștiență;
  • instalarea rapidă a simptomelor.

Atunci când ne aflăm în fața unui pacient inconștient este indicat -i administrăm glucoză intravenos, chiar dacă nu cunoaștem cauza comei. Ea poate fi hipoglicemia și vom salva pacientul. Dacă cauza comei este alta, glucoza nu are cum  fie nocivă.

Conduita de urmat în fața diabetului zaharat:

  • Evaluarea pacentului urmând secvențele ABC;
  • Poziție laterală de siguranță în cazul pacientului inconștient, dar care respiră și are puls;
  • Oxigenoterapie pe masca;
  • Solicitați ajutor;
  • Stabilirea GCS;
  • La pacienții conștienți administrarea de lichide dulci care conțin zahăr sau miere;
  • Monitorizarea funcțiilor vitale: puls, respirații, tensiunea arterialăsaturația de oxigen și urmărirea evoluției lor;
  • Transportul rapid la cea mai apropiată unitate spitalicească.

Coma diabetică

Coma diabetică apare atunci când organismul are glucoză în sânge, dar nu are și insulină.

Dacă un diabetic nu-și ia medicația mai multe zile, nivelul glicemiei crește foarte mult și nu există insulină care  o introducă în celule pentru metabolizare. Pacientul poate fi inconștient sau poate  mimeze o gripă sau o durere abdominală intensă; diagnosticul nu este foarte ușorse poate confunda cu hipoglicemia. În cazul în care nu puteți preciza diagnosticul este mai bine -i administrați lichide cu zahăr, deoarece ar îmbunătăți rapid starea unui pacient hipoglicemic și nu poate agrava starea unui pacient aflat în stare hiperglicemica.

Trebuie  transportați rapid pacientul la spital, chiar dacă nu puteți preciza diagnosticul; orice dezechilibru la un diabetic, fie hipoglicemie, fie comă hipoglicemica reprezintă o urgență. Aceste simptome pot fi însă și prima manifestare a unui diabet la un pacient încă nediagnosticat pâna în prezent. semnele și simptomele comei diabetice:

  • istoric de diabet zaharat;
  • piele caldă, uscată;
  • puls rapid si slab;
  • respirații adânci, rapide;
  • respirație cu miros de fructe (mere verzi);
  • instalarea lenta (în zile) a simptomelor.
 
a
 

TULBURĂRI NEUROLOGICE

 

STATUS MENTAL ALTERAT


Alterarea statusului mental constă în descreșterea bruscă sau graduală a nivelului responsivității pacientului. Această schimbare poate merge de la o descreștere a nivelului de înțelegere până la lipsa responsivității. Un pacient care nu răspunde la stimuli, a suferit o severă modificare a statusului mental. În asistarea pacientului cu status mental alterat, se folosește formula AVPU pentru a evalua gradul de afectare al stării de conștiență.

A – alert. Un pacient pe care-l clasificați  fiind alert este capabil  răspundă coerent la întrebările d-voastră. Exemplu: Cum va numiți? Unde va aflați? Ce dată este azi? Deci un pacient care răspunde la aceste întrebări este conștient, alert, orientat în timp și spațiu.

V – verbal. Pacientul răspunde la stimuli verbali (se mișcă coordonat și execută comenzile simple exprimate cu voce tare).

P – pain (durere) Pacientul răspunde la stimulii dureroși (va reacționa la durere mișcându-se sau țipând). Răspunsul la stimulul dureros constă într-o mișcare prin care încearcă  localizeze durerea,  retragă, etc. Stimulii dureroși se aplică prin ciupirea lobului urechii sau a tegumentului de deasupra claviculei.

U – unresponsive (fără răspuns). Pacientul nu va raspunde nici la stimulii verbali și nici la durere.

Apoi, pentru a descrie nivelul de conștiență al pacientului mai putem folosi scorul Glasgow.

Cauze traumatice:

  • traumatism cranian;
  • traumatism al coloanei vertebrale.

Atraumatice:

  • origine metabolică (disfuncţionalitate a corpului precum hipoglicemie);
  • accident vascular cerebral (ischemic sau hemoragic);
  • infecţii;
  • epilepsie;
  • origine cardiacă;
  • tumoare a creierului.

Simptome neurologice

  • Tulburări ale cunoştinţei până la pierderea acesteia;
  • Comă;
  • Convulsii;
  • Diminuarea sau pierderea sensibilităţii;
  • Diminuarea sau pierderea motricităţii;
  • Anomalie a reacţiilor pupilare;
  • Alterarea vorbirii;
  • Tulburări de comportament;
  • Cefalee neobişnuită;
  • Tulburări de echilibru.

 

1. SINCOPA

 

Conform cu Ghidul privind diagnosticul şi managementul sincopei din 2009 sincopa reprezintă pierderea tranzitorie a stării de conştienţă datorită hipoperfuziei cerebrale globale fiind caracterizată de: durată scurtă, debut rapid şi recuperare totală spontană. Această definiţie se deosebeşte de celelalte prin faptul că include cauza pierderii conştienţei şi anume hipoperfuzia cerebrală globală tranzitorie. Fără această precizare definiţia ar fi suficient de cuprinzătoare încât să includă şi alte afecţiuni cum ar fi crizele de epilepsie sau comoţia cerebrală.

În unele cazuri există o pierdere a stării de conştienţă, dar prin alt mecanism decât hipoperfuzia cerebrala globală. De exemplu epilepsia, unele disfuncţii metabolice (inclusiv hipoxia şi hipoglicemia), intoxicaţia şi atacul vascular cerebral ischemic tranzitor (AIT).  Așadar avem:

 

Afecţiuni cu pierderea stării de conştienţă parţială sau totală dar fără hipoperfuzie cerebrală globală:

  • epilepsia;
  • tulburări ale metabolismului, inclusiv hipoglicemia, hipoxia, hiperventilaţia sau hipercapnia (crestere a concentratiei de CO2 in sange);
  • intoxicaţiile;
  • AIT-ul (atacul ischemic tranzitoriu .

Afecţiuni fără alterarea stării de conştienţă:

- cataplexiedispariție bruscă a tonusului muscular, antrenând cel mai des căderea subiectului. cataplexia survine cu ocazia unor emoții puternice, agreabile sau neplăcute și dureazăîn general, de la câteva secunde până la câteva minute.

Pierderea tonusului muscular poate fi parțială sau totalăÎn faza mai subtilă, de pierdere parțialăacționează doar asupra unor grupe de mușchi, de exemplu, cei faciali - căderea mandibulei, a pleoapelor; cei responsabili de susținerea capului – bărbia pică pe piept; cei ai umerilor – pot fi observați umerii “moi” aduși spre față; ai genunchilor – efectul de secerare a picioarelor.

nd pierderea este totală, individul se prăbușește  o marionetă la pământdin această cauza deseori a fost confundată cu epilepsia. În cataplexie, această scăderea a tonusului muscular este răspunsul la un stimul emoțional puternic de tipul: surpriză, furie, ras (leșini de ras), iritare, rușinefrică, orgasm.

- drop attacks sau crize atonice → termenul care se referă la căderea bruscă prin înmuierea gambelor, fără pierderea cunoștinței, fiind determinată de o ischemie la nivelul trunchiului cerebral.

- pseudosincopă psihogenă → în cazul isteriilor în care se simulează pierderea stării de cunoștință;

- Vertijul Meniere → o afecțiune a urechii interne manifestată printr-o senzație de rotire a obiectelor din jur sau de rotire a bolnavului. Bolnavul are senzația  se învârt obiectele în jurul lui și  nu mai poate sta în ortostatism (în picioare). A se deosebi de amețealăcare este un simptom foarte frecvent întâlnit în practica medicalăprin care se înțelege o senzație de instabilitate, de nesiguranță în mers, de clatinare, de încețoșare a vederii sau de cădere iminentă.

- Torpoare (toropeala) reprezintă starea de amorțire generală fizică și psihică însoțită cel mai des de momente de ațipire, cum se întâmplă în extenuare, în moleașeala cauzată de caldura excesivă.

- Letargia - somn anormal profund și prelungit, din care poate fi trezit prin excitații foarte puternice;

- Apatia - stare de dezinteres față de mediul înconjurător și persoana proprie;

- Stupoarea - stare de imobilitate și insensibilitate, poate fi trezit dar nu răspunde la întrebări.

- lipotimii → este o senzaţie de pierdere iminentă a conştientei mergând până la pierderea pentru scurtă durată a cunoştinţei. O lipotimie este un rău treptat în care subiectul are o impresie de cap gol, de înceţoşare a vederii, are nevoie să se întindă. El are tulburări trecătoare ale conştienței, este palid, transpiră. În definiţiile care precizează că este urmată de pierdere de cunoştinţă, lipotimia este sinonim cu leşinul.


Leşinul

Pierdere subită şi trecătoare a cunoştinţei, fără oprirea inimii şi a mişcărilor respiratorii, provocată de o hipoxie a creierului, ca urmare a unei stări maladive, a unor eforturi fizice mari, a unei emoţii puternice, etc. Poate surveni în cursul unei dureri subite, al unei donări de sânge, a unei mese copioase luate într-o atmosferă închisă sau atunci când sinusul carotidian, sediul baroreceptorilor, este comprimat.  Leșinul constă în pierderea incompletă a cunoștinței iar sincopa de o pierdere completa.

Prin urmare, sincopa se diferențiază de celelalte forme ale alterarii starii de conștienta (fie ele de lungă sau scurtă durată) prin faptul că include cauza pierderii de conștiențp  şi anume hipoperfuzia cerebrală globală tranzitorie.

De fapt, fără această precizare definiţia ar fi despre T-LOC, un termen descris pentru a acoperi toate stările de pierdere de conştienţă care sunt tranzitorii indiferent de mecanism. Prin distincţia dintre T-LOC şi sincopă definiţia actuală diminuă confuzia diagnostic şi conceptuală. În trecut sincopa nu era definită sau dacă era, formularea ei diferea de la o lucrare la alta. Termenul de „sincopă” era uneori folosit pentru T-LOC, astfel incluzând crizele epileptice şi atacul vascular cerebral. Această confuzie încă poate fi găsită în literatura de specialitate.

În unele forme de sincopă starea de pierdere de conştienţă poate fi precedată de prodromă (ameţeală, greaţă, transpiraţii, slabiciune şi tulburări de vedere), în aceste cazuri pacientul fiind atenţionat de iminenţa sincopei, adică lipotimia sau presincopa. De multe ori pierderea stării de conştienţă apare fără simptomatologia prodromală.

Tipic, sincopa durează puţin. Pierderea completă astării de conştienţă în sincopa reflexă durează 20 de secunde (sec). În unele cazuri durata stării de inconştienţă se poate prelungi până la câteva minute. În aceste cazuri diagnosticul diferenţial între sincopă şi celelalte T-LOC poate fi dificilă. Revenirea după un episod sincopal este însoţită de recuperarea imediată a orientării temporo-spaţiale şi a comportamentului.

Clasificare:

Clasificarea sincopei din punct de vedere etiologic împarte sincopa în:

1. Sincopă de cauză reflexă (mediată nervos)

Se referă în mod tradiţional la un grup de afecţiuni în cadrul cărora reflexele cardiovasculare, ce sunt utile în mod normal pentru controlul circulaţiei devin intermitent inadecvate, ca răspuns în urma unui trigger, având ca rezultat vasodilataţia şi/sau bradicardia şi prin urmare determină scăderea TA şi hipoperfuzie cerebrală globală. Este de mai multe feluri:

a). Sincopa „vasovagală” (VVS), de asemenea cunoscută popular ca „leşin”, este mediată emoţional (frica, durere, manevre chirurgicale, frica de  sânge) sau de stresul ortostatic. Este de obicei precedată de prodromă din cauza activării sistemului nervos autonom (transpiraţii, paloare, greaţă). Este cel mai frecvent tip de sincopă.

b). Sincopa „situaţională” se referă la sincopa reflexă apărută în anumite situaţii: tuse, strănut, stimulare gastrointestinala, micțiuni, post-efort intens, post prandial (după mese copioase), ridicări de greutăți, eforturi pentru cântăreți la instrumente de suflat.

c). Sincopa cauzată de sindromul de sinus carotidian (hiperreactivitatea sinusului carotidian) constă în compresia sinusului carotidian în regiunea cervicală anterioară  care, la  anumite persoane cu sensibilitate crescută, poate duce la sincopă. Poate fi declanșată la compresii minore de exemplu la bărbierit sau prin guler strâns ce duce la scăderea frecvenței cardiace și a presiunii arteriale.

2. Sincopa cauzată de hipotensiunea ortostatică (posturale)

În timpul ortostatismului, TA scade şi survine presincopa. Hipotensiunea ortostatică se definește prin scăderea anormală a tensiunii arteriale în ortostatism. Termenul de „intoleranţă ortostatică” se referă la semnele şi simptomele apărute în ortostatism datorate unei anomalii de circulaţie.

Un simptom este reprezentat de sincopă, celelalte fiind: ameţeală, presincopă, slăbiciune, oboseală, letargie, palpitaţii, transpiraţii, tulburări de vedere (inclusiv vedere „înceţoşată”).

Acest tip de sincopa este întâlnit în:

a). Disautonomiile primare:

- atrofie multisistem → boală neurologică degenerativă determinată de degenerarea celulelor nervoase în zone specifice ale creierului. Degenerarea celulară cauzează probleme cu mișcarea, echilibrul și alte funcții autonome (disfunctii autonome) ale corpului printre care hipotensiune arterială ortostatică, care rezultă în amețeli și leșin stând pe picioare. La aproximativ 80% din cazurile de atrofie multisistem sunt prezente semne parkinsoniene insa nu trebuie a fi confundata cu boala Parkinson care are alta etiologie, diagnosticul diferntiale intre cele doua ridicand o dificultate.

- boala Parkinson → boală degenerativă ce survine în urma distrugerii lente și progresive a neuronilor ce apare cel mai adesea între 50 și 70 ani. Cele trei semne cardinale ale bolii Parkinson sunt:

  • tremorul de repaus (în 70% din cazuri, gesturile ritmice incontrolabile ale mâinilor, capului sau picioarelor constituie primul simptom și se manifestă în special în repaus și în perioadele de stres);
  • rigiditatea (creșterea rezistenței la mobilizarea pasivă a mușchilor );
  • bradikinezia (lentoarea mișcărilor, dar include și scăderea mișcărilor spontane și scăderea amplitudinii mișcărilor. Bradikinezia este vizibilă prin micrografie (scris de mână mic, ilizibil), hipomimie (diminuarea mișcărilor mimice), clipit rar și hipofonie (voce diminuată);
  • instabilitatea posturală se referă la tulburările de echilibru și coordonare.

Dintre acestea, două sunt esențiale pentru stabilirea diagnosticului. Instabilitatea posturală este al patrulea semn cardinal, dar survine tardiv, de obicei după 8 ani de evoluție a bolii.

b). Disautonomiile secundare cum ar fi diabetul zaharat, leziuni medulare sau uremie.

c). Hipotensiune ortostatică indusă medicamentos: vasodilatatoare, alcool, diuretice, fenotiazine, antidepresive.

d). Hipovolemie: post-hemoragică, diaree, vărsături etc.

3. Sincopă cardiacă

Aritmiile reprezintă cauza cardiacă cea mai frecventă a sincopei. Acestea produc instabilitate hemodinamică, ducând la scăderea debitului cardiac şi a fluxului sangvin cerebral. Atat bradicardiile cat si tahicardiile pot determina o scadere a debitului cardiac cu hipotensiune arteriala, hipoperfuzie cerebrala si sincopa. Cauzele cele mai frecvente sunt: bloc sinoatrial, blocuri atrioventriculare, tahicardie supraventriculara, tahicardie ventriculara, fibrilatie ventriculara, disfunctie de pacemaker/defibrilator implantabil.

Ca şi regulă, cele mai severe forme de bloc atrioventricular (BAV) dobândit (Mobitz II, BAV „de grad înalt”, BAV complet) sunt frecvent asociate cu sincopă. În aceste cazuri, cordul este dependent de un ritm de scăpare ai centrilor cardiaci subsidiari. Sincopa apare datorită întârzierii funcţionării acestor centrii, având o frecvenţă relativ joasă (25-40 b.p.m). Bradicardia prelungeşte repolarizarea şi predispune la tahicardie ventriculară polimorfă (TV) în special torsada vârfurilor.

Sincopa sau presincopa survine la începutul tahicardiei, înainte ca să aibă loc compensarea vasculară. Starea de conştienţă revine de obicei înainte de sfârşitul tahicardiei. Dacă persistă instabilitatea hemodinamică datorită tahicardiei, persistă pierderea de conştienţă. Revenirea, în acest caz nu este spontană şi nu mai este încadrată ca sincopă ci ca stop cardiac.

Boala cardiacă ischemică, cardiomiopatiile, valvulopatii, boli coronariene, pot cauza sincopă atunci când cererea circulaţiei este mai mare decât debitul cardiac maxim al cordului.

Sincopa are o importanţă deosebită când este asociată bolilor ce presupun obstrucţie la nivelul ejecţiei ventriculului stâng. Cauza pierderii stării de conştienţă este reprezentată de obstacolul mecanic al sângelui

 

2. Coma


Stare patologică caracterizată prin pierderea stării de conştienţă, implicând reducerea reacţiilor faţă de stimulii externi la forme elementare, cu suprimarea motilităţii voluntare şi păstrarea în grade variabile a funcţiilor vegetative, circulatorii şi respiratorii. Asadar coma este o suferinta grava a creierului caracterizata prin alterarea pana la pierderea totala a functiei de relatie cu conservarea partiala a functiei vegetative.

Cauze

Coma este rezultatul leziunii anumitor porțiuni ale creierului. Acestea apar ca urmare a unor traumatisme craniene sau în urma unor anomalii, cum ar fi tumorile sau hemoragiile cerebrale. Coma se mai poate instala și ca urmare a unei oxigenări insuficiente a creierului (insuficiență circulatorie, asfixie, intoxicație cu monoxid de carbon), a unei supradoze (medicamente, alcool, droguri) sau a unei alte boli (encefalitămeningită, crize de epilepsie).

Come de cauză neurologică

Boli cerebro-vasculare:

  • Hemoragii intracerebrale (HTA, anevrisme, malformaţii arterio-venoase, hemoragii intratumorale, boli de sânge);
  • Hemoragii subarahnoidiene: anevrisme, malformaţii arterio-venoase, posttraumatic;
  • Infarcte cerebrale (tromboze, embolii, vasculite).

Posttraumatice:

  • Contuzii;
  • Dilacerări;
  • Hemoragii intracerebrale posttraumatice;
  • Hematom subdural;
  • Hematom epidural.

 Infecţii:

  • Meningite;
  • Encefalite;
  • Abcese cerebrale.

   Tumori cerebrale:

  • Tumori cerebrale primitive;
  • Tumori cerebrale secundare (metastaze).

Epilepsia ( status epilepticus )

Encefalopatii toxice:

  • Intoxicaţia alcoolică;
  • Intoxicaţii medicamentoase (opiacee, barbiturice, cocaină);
  • Intoxicaţia cu monoxid de carbon;
  • Intoxicaţiile cu metale grele.

Cauze fizice:

  • Hipotermia;
  • Hipertermia.

Stări carenţiale:

  • Deficit de vitamină B1;
  • Deficit de acid nicotinic;
  • Deficit de vitamină B12.

Infecţii sistemice severe:

  • Septicemii;
  • Endocardite

Boli hematologice:

  • Sindroame de hipervâscozitate (paraproteinemii);
  • Sindroame anemice severe.

   Disfuncţii endocrine:

  • Afecţiuni tiroidiene;
  • Afecţiuni paratiroidiene;
  • Afecţiuni ale suprarenalelor.

 

Stadiile comei

Medicii pot evalua profunzimea comei folosind scala Glasgow. Scala ofera o scorare numerică a profunzimii comei bazându-se pe abilitatea persoanei de a deschide ochii și a raspunde verbal sau motor la stimuli. Folosind scala Glasgow, medicii pot descrie severitatea comei.

Cea mai utilă în practică pare a fi cea care împarte evoluția unei come în 4 stadii de profunzime:

Stadiul I - coma superficialăcaracterizată prin posibilitatea de trezire clinică, conservarea reflexelor encefalice (pupilare, corneene). Controlul sfincterian este păstrat. Nu există tulburări neurovegetative, cardiorespiratorii.

Stadiul II  profunzime medie - bolnavul nu reacționează decît la stimuli dureroșiîntr-o manieră mai mult sau mai puțin adaptată. Este pierdut controlul sfincterian. Reflexul fotomotor diminuat, la fel și reflexul corneean. Nu prezintă tulburări neurovegetative. Mișcările persistă, de exemplu cea de retragere a piciorului, dacă pacientul este înțepat.

Stadiul III profundă - reactiile la stimuli durerosi sunt abolite sau constau într-o reacție de decerebrare. Reflexul fotomotor este abolit. Apare insuficiența ventilatorie și alte tulburari neurovegetative. Pierderea completa a conștienței, reflexele osteotendinoase, pupilare și de deglutiție se pierd treptat, apar tulburări circulatorii (șoc), tulburări respiratorii (polipnee, bradipnee).

Stadiul IV ireversibilă - întreaga activitate este abolită, hipotonia este globală; reflexele sunt dispărute. Exista o midriază bilaterala areactivă. Respirația spontană e abolită și există tulburări neurovegetative majore. Bolnavul este menținut în viață numai prin respirație mecanică. În acest stadiu, cu tot tratamentul simptomatic, starea hemodinamică tinde să se degradeze. Denumită și moarte cerebrală. Este provocată, de cele mai multe ori, de un stop cardio-respirator prelungit, de un traumatism cranian sever sau de un accident vascular cerebral grav.

Coma nu trebuie confundată cu sindromul locked-în. Condiție neurologică în care pacienții sunt pe delin conștienți dar nu se pot mișca și nu pot comunica din cauza unei paralizii complete a tuturor mușchilor voluntari (tetraplegie), cu excepția celor oculari. Cei cu acest sindrom sunt denumiți “prizonieri în propriul corp” și sunt considerați “ îngropați de vii”. Forma completă a acestui sindrom (total locked-in) presupune și paralizia mușchilor oculari.

Sindromul este cauzat de distrugerea unei porțiuni din trunchiul cerebral ca urmare: traumatism cerebral, accident vascular cerebral (cu ocluzia arterelor paramediene din trunchiul cerebral).

Conduita de urmat

Se stabilește nivelul de conștiență prin Scala Glasgow

  1. Deschiderea ochilor
  • spontan ............................................................... 4 puncte
  • la cerere .............................................................. 3 puncte
  • la durere............................................................... 2 puncte
  • nu deschide.......................................................... 1 punct
  1. Cel mai bun răspuns motor
  • la ordin................................................................6 puncte
  • localizează stimulii dureroşi..............................5 puncte
  • retrage la durere..................................................4 puncte
  • flexie la durere..................................... ...............3 puncte
  • extensie la durere................................................2 puncte
  • nici un răspuns.................................................... 1 punct
  1. Cel mai bun răspuns verbal
  • orientat, cursiv........................................5 puncte
  • confuz .................................................... 4 puncte
  • cuvinte fără sens ....................................3 puncte
  • zgomote ...................................................2 puncte
  • nici un răspuns.........................................1 punct

Exemplu:

Avem un bolnav care deschide ochii la stimuli dureroși (2 pct.), răspunde prin cuvinte fără sens (3pct.) iar răspunsul motor prin localizarea locului unde s-a produs stimularea dureroasă (5pct.). Prin urmare suntem în prezența unui punctaj de 10 puncte, pacientul aflându-se într-o stare comatoasă medie.

Următorul pas constă în structura ABC (verificarea funcțiilor vitale). În prezența funcțiilor vitale pacientul se așează în poziția laterală de siguranță, iar în absența lor se încep manevrele de resuscitare.

 

 

3. ACCIDENTUL VASCULAR CEREBRAL (AVC)

 

Este cauzat de scăderea aportului de oxigen la nivelul celulelor nervoase, din cauza opriri brutale a circulaţiei sanguine într-o parte a creierului și se manifestă prin pierderea funcțiilor  celulelor nervoase.

Mecanismul de producere:

Blocarea unui vas de sânge printr-un cheag sau un spasm al unei artere (cel mai frecvent 80 % din cazuri) – tip ischemic.

Spargerea unui vas din creier cu inundarea țesuturilor nervoase (20 % din cazuri) – tip hemoragic.

Semne clinice

  • In funcție de mărimea țesutului nervos cerebral afectat și de localizarea acestuia pacientul poate fi alert, confuz sau comatos.
  • Durere de cap.
  • Amorțeală sau paralizie pe o parte din corp.
  • Amețeli.
  • Incapacitatea de a vorbi.
  • Tulburări de vedere.
  • Pupile de dimensiuni inegale.
  • Convulsii.

Evaluarea semnelor neurologice

Adresarea a trei întrebări:

  • Rugați victima să vă arate dinții sau să zâmbească larg.
  • Rugați victima să-și închidă ochii, să-și ridice brațele în față și să le mențină în această poziție timp de 10 secunde.
  • Rugați victima să repete după dumneavoastră o anumita propoziție.

Conduita de urmat

  • Evaluarea pacientului urmând secvența ABC.
  • Oxigenoterapie pe mască.
  • MĂSURAREA GLICEMIEI (hipoglicemia poate mima orice AVC).
  • Monitorizarea funcţiilor vitale.
  • Solicitați ajutor.
  • Supravegherea continuă.
  • Transport la spital.


4. CRIZELE CONVULSIILE


Crizele convulsive se caracterizează prin mişcări dezordonate de tremor care implică tot corpul. Cele mai multe atacuri convulsive durează mai puţin de 5 min. Pacienţii sunt de obicei inconştienţi în timpul convulsiilor şi nu-şi mai aduc aminte ce s-a întâmplat în timpul crizei. Pacientul poate pierde controlul sfincterelor de la nivelul anusului şi al vezicii urinare, udându-şi hainele. În timpul crizei pacientul în general, nu respiră, se poate cianoza.

De multe ori nu veţi putea determina cauza convulsiilor. După o criză convulsivă, pacientul poate fi somnoros, confuz, supărat, ostil sau desprins de realitate timp de aproape 1 oră.

De obicei, criza convulsivă este terminată până ajungeţi la locul respectiv. Dacă nu s-a terminat, tratamentul trebuie să vizeze protejarea pacientului de a nu se răni. Nu trebuie să restrângeţi mişcările pacientului. Dacă încercaţi să-l imobilizaţi puteţi cauza rănirea pacientului.

În timpul crizei, pacientul în general nu respira şi se poate cianoza (învineţi). Nu puteţi face nimic pentru căile aeriene ale pacientului în timpul crizei, dar după ce s-a terminat criza convulsivă, este esenţial să asiguraţi libertatea cailor aeriene. Aceasta se face cel mai bine prin extensia capului şi ridicarea bărbiei, dacă a fost exclus riscul de traumatism al coloanei cervicale.

Cauze:

Cerebrale:

  • boală epileptică;
  • traumatism cranian grav;
  • tumoră cerebrală;
  • malformaţii cerebrale;
  • boli infecţioase (meningite, encefalite);
  • sechele ale accidentelor vasculare cerebrale sau de chirurgie cerebrală.

Non cerebrale:

  • hipoglicemie;
  • intoxicaţii (medicamente, alcool sau CO);
  • stări febrile la adult şi mai ales la copil;
  • hipoxie şi anoxie.

Tratamentul convulsiilor

Staţi calm, nu puteţi opri o criză odată ce aceasta a început;

Nu imobilizaţi pacientul;

Eliberaţi zona de obiecte dure, ascuţite sau fierbinţi pentru a proteja pacientul de leziuni suplimentare;

Nu introduceţi nimic forţat în gura pacientului;

Nu vă neliniştiţi dacă pacientul nu respira temporar în timpul crizei convulsive;

După încetarea crizei întoarceţi pacientul pe o parte şi asiguraţi-vă că respiră;

Dacă pacientul nu respira după încetarea crizei, începeţi resuscitarea respiratorie;

Administraţi oxigen pe mască;

Evaluaţi, măsuraţi funcţiile vitale.