SISTEMUL DIGESTIV

  

Aparatul digestiv este constituit din totalitatea organelor care au ca funcţii principale digestia şi absorbţia principiilor alimentare şi totodată eliminarea reziduurilor neasimilabile. Prin urmare aparatul digestiv, transformă hrana într-o formă care poate fi transportată de sistemul circulator la celulele corpului.

Hrana nefolosită este eliminată din corp sub formă de deşeuri solide. Alimentele sunt transformate în particule suficient de mici pentru a putea trece prin membrana celulelor pentru a furniza elementele nutritive necesare funcţionării organismului.

Aparatul digestiv, transportă alimentele, le descompune şi le pregăteşte pentru absorbţie şi totodată transportă reziduurile pentru a fi eliminate.

Aparatul digestiv este alcătuit dintr-un tub cilindric neregulat, numit tubul digestiv şi din structuri glandulare, care se dezvoltă în jurul lui, numite anexele tubului digestiv. Tubul digestiv este delimitat de orificiul bucal şi anal. Tubul digestiv este alcătuit din: cavitatea bucală, faringe, esofag, stomac, intestin subţire şi intestin gros.

Cavitatea bucală

Este primul segment al tubului digestiv care îndeplineşte multiple funcţii în: digestie, respiraţie, limbajul articulat, mimică. Ea este o cavitate virtuală când gură este închisă şi devine reală numai când gură este deschisă.

Anterior comunica cu exteriorul prin orificiul bucal delimitat de buze, iar posterior cu faringele. Este despărţită de fosele nazale prin bolta palatină.

Peretele superior al cavităţii bucale este format din bolta palatină care o separă de fosele nazale. Bolta palatină este formată anterior de palatul dur, iar posterior de valul palatin – palatul moale. În cavitatea bucală se găsesc organe specializate:

• limba, organ musculo - fibros;
•  dintii.

În alveolele dentare de pe oasele maxilare şi mandibulă sunt fixaţi dinţii, organe dure, cu rol de triturare a alimentelor. Dentiţia este de două feluri: dentiţia de lapte formată din douăzeci de dinţi şi dentiţia permanentă, formată din 32 de dinţi. Limba, organ musculo-membranos, este implicată în masticaţie, deglutiţie şi este organ senzorial gustativ.

Faringele

Este un conduct musculo-fibros, situat înaintea coloanei vertebrale cervicale şi înapoia cavităţii bucale şi foselor nazale. Are forma unei pâlnii, cu partea largă în sus la baza craniului şi cea îngustă spre esofag, cu care se contiuna. Reprezintă locul de încrucişare a căilor respiratorii şi digestive. Are trei segmente: nazo-faringele sau rino-faringele, buco-faringe sau oro-faringe si laringo-faringe.

Esofagul

Este un segment tubular lung de 25-30 cm la adult, turtit când este gol şi lărgindu-se când trec alimentele. Realizează legătura dintre faringe şi stomac. Străbate gâtul, toracele, diafragmul pentru a sfârşi în abdomen, unde se continuă cu stomacul.

Celelalte organe ale tubului digestiv, împreună cu ficatul şi pancreasul, se găsesc în cavitatea abdomino-pelvină. La nivelul acesteia se găseşte peritoneul, cea mai întinsă membrană seroasă a organismului.

Peritoneul este format din două foiţe care se continuă una cu cealaltă: foiţa parietală - căptuşeşte pereţii cavităţii abdominopelvine şi foiţa viscerală - înveleşte în întregime sau numai parţial organele din cavitate.

În funcţie de raportul lor cu peritoneul, organele digestive pot fi:

- organe intraperitoneale: porţiunea abdominală a esofagului, stomacul, intestinul subţire, colonul transvers şi sigmoid, ficatul şi coada pancreasului;

- organe retroperitoneale: duodenul, capul şi corpul pancreasului, colonul ascendent şi colonul descendent.

Peritoneul este bogat inervat, astfel încât lezarea sau inflamaţia sa, numită peritonită, este însoţită de dureri intense.

Stomacul

Este situat în etajul superior al cavităţii abdominale. Stomacul este segmentul cel mai dilatat al tubului digestiv situat inferior de esofag şi diafragm şi deasupra colonului transvers. Prezintă două orificii, superior (cardia) si duodenal (pilor). Are forma unei litere J sau în “cârlig de undiţă”.

Stomacul are două porţiuni: porţiunea verticală formată din regiunea cardială, fornix-ul şi corpul stomacului şi porţiunea orizontală formată din antrul piloric şi canalul piloric, care se continuă cu duodenul.

Rolul principal al stomacului este acela că efectuează predigestia bolului alimentar, în special al proteinelor, care, la om și unele animale, este continuată la nivel intestinal.  Principalul produs de secreţie al stomacului este sucul gastric. În 24 de ore, stomacul secretă aproximativ 1,5 litri de suc gastric. Acesta are un pH acid de 1 – 1,5 şi este format în principal din apă (99% din compoziţia sucului gastric este reprezentată de apă).

Intestinul subţire

Este segmentul cel mai lung al tubului digestiv – peste 4 m. Este diferenţiat în trei segmente:

• duodenul → în el se varsă atât bila secretată de ficat cât şi sucul pancreatic secretat de pancreasul exocrin;
• jejunul;
• ileonul.

Marea majoritatea a proceselor, ce se desfășoară în cadrul digestiei, au loc în intestinul subțire, printre care cele mai importante procese ar fi:

• descompunerea grăsimilor în acizi grași;
• descompunerea carbohidraților complecși în glucoză;
• ruperea lanțurilor peptidice ale proteinelor și transformarea în aminoacizi simpli;
• absorbția aminoacizilor, acizilor grași și glucozei în sânge.

Intestinul gros

Este ultimul segment al tubului digestiv. Are o lungime de aproximativ 1,7 m. Se descriu mai multe porţiuni:

• cecul → are formă de fund de sac şi prezintă un diverticul numit apendice vermiform. Inflamaţia apendicelui se numeşte apendicită.
• colonul cu cele 4 segmente ale sale: ascendent, transvers, descendent şi sigmoid;
• rectul care se deschide prin anus;

Rolul acestuia constă în absorbția apei din mâncarea neabsorbită, cea a vitaminelor create de microflora bacteriană, precum și a absorbția unor electroliți înapoi în sânge.

Glandele anexe aparţinând sistemului digestiv sunt:

• glandele salivare;
• ficatul;
• vezica biliară;
• pancreasul.

Glandele salivare

Secretă saliva care are rol în digestia bucală. Există două categorii de glande salivare: glande salivare mici (glande palatine, glande labiale, glande linguale) şi glande salivare mari (glanda parotida, glanda submandibulară, glanda sublinguală).

Ficatul

Este cea mai mare glandă din corpul uman, aproximativ 1500g la care se adaugă aproximativ 800 – 1000g, reprezentând sângele depozitat în ficat. Este situat în cavitatea abdominală, sub bolta diafragmatică, în loja hepatică.

Se consideră că ficatul este cea mai complexă uzină a organismului, ficatul uman având peste 500 de funcții, indispensabile vieții normale. Aceste funcții sunt atât de complexe, încât nu există o mașină care să poată înlocui ficatul, în primul rând datorită numeroaselor funcții de sinteză a unor substanțe indispensabile vieții, și apoi datorită rolului său de detoxifiere.

Funcție metabolică:

• Sinteza colesterolului, fosfolipidelor, lipoproteinelor și a lipidelor;
• Participă în metabolismul glucidelor și proteinelor;
• Sinteza unor elemente ale sângelui, precum albuminele, globulinele, și antitrombina;

Funcție secretorie:

• Producerea bilei;

Funcție imunizantă:

• Neutralizarea corpurilor externi din organism, în special a toxinelor, jucând astfel un rol important în imunitatea corpului;

Funcție excretorie:

• Descompune hemoglobina;

Alte funcții:

• Depozitează numeroase vitamine, precum vitamina A și vitamina B₁₂, precum și o serie de microelemente esențiale.
• Rol în sinteza unor factori care fac sângele coagulabil.

Vezica biliară  sau colecistul

Este un rezervor în care bila se depoziteză în perioadele interdigestive. Are formă de pară şi prezintă un fund, un corp şi un col. Bila, sau fierea, este un lichid de culoarea galben-verzuie, cu gust amar și caracter alcalin, secretat de ficat și depozitat în vezica biliar[. Acesta este evacuat în duoden în timpul digestiei, ajutând la digerarea lipidelor.

Pancreasul

Este o glandă mixtă, situată retroperitoneal, înapoia stomacului, având o poziţie transversală. Are formă de ciocan sau “J” culcat, situat anterior vertebrelor T12, L1 şi L2. Este alcătuit din cap, gât, corp şi coadă. Pancreasul are funcţie digestivă prin secretarea sucurilor pancreatice şi endocrină. Cea mai cunoscută funcţie endocrină este probabil producerea insulinei. Aceasta este un hormon care permite ca glucoza din sânge să fie folosită de celulele corpului. Insulina este deversată direct în fluxul sanguin şi ajută corpul să utilizeze glucoză. Întreruperea producerii de insulină determină apariţia diabetului.