URGENȚE MEDICALE

  

URGENŢE MEDICALE DETERMINATE  DE  EXPUNEREA  LA  CĂLDURĂ

Temperatura medie normală a corpului este situată în jurul valorii de 37⁰ C. Expunerea prelungită la căldura excesivă poate cauza una sau mai multe din îmbolnăvirile prezentate mai jos.

Hipertermia se produce când mecanismele de termoreglare sunt depăşite şi temperatura centrală creşte peste nivelele normal menţinute de mecanismele de homeostazie. Hipertermia poate fi exogenă, produsă de condiţiile de mediu sau secundară producerii endogene de căldură.

Hipertermia indusă de condiţiile de mediu ambiant se produce atunci când căldura, de obicei sub formă de energie radiantă, este absorbită de corp la o rată mai mare decât poate fi îndepărtată de mecanismele de termoreglare. Hipertermia se dezvoltă de-a lungul unui continuum de procese legate de expunerea la căldură, începând cu stress-ul (heat stress) progresând spre epuizare (heat exhaustion) şi apoi atacul de hipertermie (heat stroke - HS) şi în final cu disfuncţie multiplă de organ şi stop cardiac în unele circumstanţe.

Crampe calorice

Afectează oamenii care transpiră masiv în timpul unei activităţi fizice intense. Această transpiraţie duce la sărăcirea organismului în apă şi săruri. Scăderea nivelului de sare în musculatură produce crampe dureroase. Crampele calorice pot fi de asemenea un simptom de hipertermie.

Crampele calorice în mod obişnuit afectează oamenii care transpiră masiv în timpul unei activităţi fizice intense. Această transpiraţie duce la sărăcirea organismului în apă şi săruri. Scăderea nivelului de sare în musculatură produce crampe dureroase. Crampele calorice pot fi de asemenea un simptom de hipertermie.

Prim ajutor: se oferă apă sărată spre băut (1 linguriţă de sare la 1L de apă). După 10 minute crampele ar trebui să dispară. Dacă nu, se va da încă un pahar cu apa sărată.

Şocul caloric

Supraîncălzirea generală a corpului din cauza căldurii excesive (hipertermia) produce șoc caloric sau termic. Acest fenomen poate avea două cauze:

- sursa de căldură puternică depășește puterea organismlui de a elimina căldura prin transpirație  (arșița produsă de soare în câmp deschis, căldura emanată de la motoare, de la diferite cuptoare, etc.);

- organismul este împiedicat să elimine căldura prin transpirație din cauza imbrăcămintei prea călduroase, impermeabile (mai ales la copii), din cauza lucrului într-un mediu închis, supraîncălzit, fără curenți de aer, ori din cauza umidității prea mari din mediul ambiant.

De cele mai multe ori cele doua cauze se combina.

Insolaţia

Apare când o persoană a stat într-un mediu cald pentru o perioadă lungă de timp, când se depăşeşte capacitatea organismului de a elimina căldura prin transpirație. Se instalează mai rapid atunci când temperatura ridicată a mediului înconjurator este însoțită de umiditate crescută, insolația fiind produsă de razele ultraviolete B.

Insolaţia apare atunci când organismul se supraîncălzeşte şi nu poate să îşi scadă prin propriile metode temperatura. Persoana cu insolaţie are o temperatură de până la 40,5⁰ C şi nu mai transpira. De obicei pacientul prezintă roşeaţă, piele uscată şi fierbinte. De asemenea pacientul poate fi semiconştient şi starea de inconştiețtă se poate instala rapid. Aceşti pacienţi au temperatura centrală (măsurată cu termometrul în esofag sau rect) mai mare de 41°C .

Simptome

• Stare de oboseala, epuizare, slăbiciune;
• Dureri de cap, ameţeli, greaţă, chiar vomă şi diaree;
• Confuzie, delir sau chiar pierderea stării de conştientă;
• Semne de respiraţie dificilă;
• Ritm accelerat al bătăilor inimii;
• Tegumente fierbinţi, uscate şi netranspirate sau, din contră, excesiv de transpirate.

Toate aceste manifestări sunt expresia vasodilatației la nivel cerebral produsă de căldura excesivă.

Dilatarea vaselor cerebrale poate avea ca urmare edemul cerebral sau chiar hemoragia cerebrală (complicație extrem de redutabilă). Bolnavul suferind de insolație are fața congestionată (roșie), tegumetele acoperite de transpirație, poate chiar frisoane.

Persoanele mai sensibile la acțiunea razelor de soare sunt cele cu pielea deschisă la culoare; oamenii bruneti cu pielea creolă fac mai greu insolație față de cei blonzi.

Măsuri de prim - ajutor

Persoana trebuie:

• mutată de urgenţă de sub acţiunea directă a razelor solare într-un spaţiu răcoros;
• dezbrăcată în proporţie cât mai mare, astfel încât o cât mai mare suprafaţă de corp să intre în contact direct cu aerul.
  Scăderea temperaturii corporale se face astfel:
• pe întregul corp se pulverizează apa rece (dar nu extrem de rece) sau se fricţionează uşor cu un burete îmbibat în apă rece întregul corp;
• se aplică pachete de gheaţă pe abdomen, pe gât şi în zona axilelor.
  
  

Este vital să se reducă temperatura până la 39,1^oC într-un timp cât mai scurt, deoarece cu cât perioada de timp în care temperatură foarte ridicată a acţionat asupra organismului e mai mare, cu atât viaţa pacientului este mai acut în pericol sau complicaţiile ulterioare pot fi mai severe.

Dacă pacientul este conştient şi în stare să înghită, trebuie să i se dea în următoarele 2 ore lichide (între 1 litru şi 2 litri) pentru hidratare.

Este interzis să:

• se introducă pacientul într-o baie de gheaţă;
• se administreze aspirină sau paracetamol pentru scăderea temperaturii.

 

Deshidratarea

Este o formă de şoc care apare când corpul pierde prea mult lichid şi electroliți prin transpiraţii abundente în urma expunerii la căldură.

Reprezintă un nsamblu de tulburări consecutive unei pierderi excesive de apă din organism. Într-un climat temperat, pierderile normale de lichid din organism, cauzate de transpiraţie, respiraţie şi urină, sunt de aproximativ 1,5 până la 2 litri pe zi. Ele sunt combinate cu o pierdere de substanţe dizolvate în lichidele corporale, în special pierderea de clorura de sodiu (sare de bucătărie). Deshidratarea este, în general, cauzate de consumul de lichide inuficient, pierderi de prea mult lichid sau o combinaţie a celor două. Acest lucru se poate întâmpla când nu se bea suficientă apă sau când se pierde o mare cantitate de lichide prin diaree, vomă, transpiraţie. Persoana care suferă de deshidratare prin căldura, transpiră profund (foarte intens) şi prezintă alterarea stării de conştientă, stare delirantă, ameţeli şi greţuri. Temperatura ambientală crescută reduce capacitatea organismului de a se răci prin radiaţie.

Umiditatea crescută reduce capacitatea organismului de a pierde căldura deoarecelimiteaza evaporarea transpiraţiei.

Prin urmare activităţile fizice în mediu cald au ca efect producerea unei cantităţi mai mari de transpiraţie.
O stare de deshidratare se manifestă printr-o sete imensă, o uscăciune a gurii, a limbii şi a pielii, o diminuare a rezistenţei globilor oculari la presiune, o diminuare a volumului urinelor, o hipotensiune arterială, cu un puls rapid. Pierderile de sare provoacă dureri de cap, crampe, chiar tulburări de conştientă care agravează deshidratarea, subiectul devenind atunci incapabil să mai simtă sau să-şi exprime senzaţia de sete.
Întotdeauna, îndeosebi la vârstele extreme ale vieţii (sugar, subiectul vârstnic), tratamentul constă în administrarea de soluţii (apă asociată cu clorură de sodiu), fie pe cale digestivă, în caz de deshidratare uşoară, fie pe cale venoasă atunci când deshidratarea este mai gravă.

URGENŢE MEDICALE PRIN  EXPUNEREA  LA  FRIG

 

Factorii de care depinde influența frigului asupra organismului :

- temperatura mediului;                       - consumul de alcool;

- viteza vântului;                                  - imobilitatea şi ortostatismul prelungit;

- umiditatea;                                         - încălţăminte şi îmbrăcăminte prea strâmtă;

- gradul de oboseală;                            - vârsta şi starea fizică a persoanei;

Acţiunea vântului asupra temperaturii aerului amplifica efectul de îngheţare asupra pielii expuse. De exemplu, o temperatură a aerului static de – 10⁰ C constituie un pericol scăzut, dar aceeaşi temperatură în condiţiile unui vânt de 48 Km/h produce un efect de îngheţare de -33⁰C.

Reguli 

Îmbrăcămintea trebuie să păstreze căldura corpului dar fără a da naştere transpiraţiei. Câteva straturi de îmbrăcăminte uşoară dar comodă asigura o protecţie mai bună decât un singur strat de haine groase.

Evitarea consumului de tutun (nicotina afectează vasele de sânge) şi de alcool (da o falsă impresie de reîncălzire). Ambele potenţează acţiunea frigului asupra organismului.

Nu se aplică direct pe zona îngheţată o sursă de căldură şi nici zăpadă sau apă rece.

Dacă încălzirea se face brusc, bolnavul poate intra în stare de şoc, prezintă frisoane, crampe, somnolenta până la inconştientă şi deces.

Nu se frecţionează zona îngheţată deoarece celulele ţesutului îngheţat conţin cristale de gheaţă care pot tăia şi distruge acel ţesut.

 

Hipotermia

O temperatură centrală mai mică de 35⁰ C se numeşte hipotermie. Valoarea normală a temperaturii corpului este cuprinsă între 36⁰ - 37⁰ C.

Hipotermia se produce când temperatura corpului scade sub valorile normale de 35°C sau 95°F. Hipotermia apare când organismul unei persoane nu este capabil să producă suficientă energie încât să păstreze temperatura internă la un nivel satisfăcător.

La începutul perioadei de expunere organismul va încerca să conserve căldura transmiţând-o de la extremităţi către interiorul corpului, pentru a-şi proteja organele vitale. Tremuratul (frisoanele) constituie efortul corpului de a genera căldură pentru a înlocui pe cea care s-a pierdut la suprafaţă corplui.

Categoriile de persoane cu risc la hipotermie sunt: bătrâni, copii mici, traumatizaţii, alcoolicii, drogaţii, înecaţii. Temperatura corpului se pierde mai repede în apă decât în aer. În funcţie de severitatea hipotermiei semnele pot fi: puls slab palpabil, bradicardie, tensiunea arterială scăzută sau nemăsurabila, nivelul de conştientă alterată sau comă.

La persoanele cu termoreglare normală, hipotermia se poate dezvolta în timpul expunerii la mediul rece, în mod particular la umiditate şi vânt, la persoanele care au fost imobilizate sau secundar imersiei în apă rece. Când mecanismele de termoreglare sunt disfuncţionale, de exemplu la persoanele vârstnice sau foarte tinere, hipotermia se poate instala secundar unei injurii uşoare. Riscul de instalare a hipotermiei poate fi de asemenea crescut de ingestia de alcool şi droguri, extenuare fizică, boală, traumă şi neglijare, mai ales când se asociază reducerea nivelului stării de conştienţa.

Primul ajutor în aceste situaţii respectă principiile de evaluare şi ABC. Specific cazului este atenţia deosebită ce trebuie acordată la mobilizarea hipotermicului. Orice mişcare mai bruscă sau necoordonata poate agrava situaţia sau poate duce la stop cardiac. În cazul pacienţilor aflaţi în stop cardiac compresiunea toracică este mai dificil de efectuat deoarece toracele hipotermicului este mai rigid.

Tipuri :

A. Hipotermia uşoară: 35 – 32⁰C

- puls normal şi respiraţie normală;

- aspect şi comportament caracterizat prin frisoane şi vorbire uşor incoerentă;

- persoana conștientă dar retrasă.

E utilă folosirea căldurii corpului → contactul pielii în zona toracelui, gâtului, braţelor şi bazinului constituie modul cel mai eficient de a furniza căldură.

Se oferă băuturi calde şi dulci pentru menţinerea nivelului de zahăr în sânge (sursa de energie).

Nu se recomandă aplicarea unei surse directe de căldură pe piele.

 

B. Hipotermia moderată: 32 – 28⁰C

- puls slab şi respiraţie superficială;

- victima pierde coordonarea mişcărilor, se împiedică, tremura violent, senzaţie de greutate în membre, furnicături;

- stare de confuzie şi somnolenţă;

C. Hipotermia gravă: sub 28⁰C

- puls slab şi chiar absent, respiraţia la fel;

- încetarea tremuratului, pierderea cunoştinţei, comă.

Nu se consideră victima moartă. Victimele pot fi readuse la viaţă cu succes după perioade lungi în care nu prezentau aparent nici un semn de respiraţie sau puls.

Decizia de a resuscita

Răcirea corpului uman duce la reducerea consumului celular de oxigen cu aproximativ 6% pentru fiecare 1°C de scădere a temperaturii centrale. La 28°C consumul de oxigen este redus cu aproximativ 50% şi la 22°C cu aproximativ 75%. În unele cazuri, hipotermia poate avea efect de protecţie asupra creierului şi a organelor vitale şi recuperarea neurologică intactă poate fi posibilă chiar şi după stop cardiac prelungit dacă hipotermia severă s-a dezvoltat înainte de instalarea asfixiei. Atenţie la stabilirea diagnosticului de deces la pacientul hipotermic deoarece expunerea la frig în sine poate produce un puls lent, filiform, neregulat şi tensiune arterială nedecelabilă.

La pacientul hipotermic doar absenţa semnelor de viaţă nu este un criteriu de certitudine pentru declararea decesului. La 18°C creierul poate tolera perioade de oprire a circulaţiei de zece ori mai mari decît la 37°C. Midriaza poate fi secundară unei mari varietăţi şi nu trebuie interpretată ca semn de deces. Supravieţuirea, cu o bună calitate a vieţii, a fost raportată după stopul cardiac instalat secundar imersiei în apă rece, cu temperatură centrală de 13,7°C şi resuscitare prelungită. În alt caz, un pacient hipotermic sever a fost resuscitat cu succes după şase ore şi jumătate de RCP.

În prespital, resuscitarea nu ar trebui iniţiată în cazul în care stopul cardiac este clar secundară unei leziuni letale, boală incurabilă, asfixie prelungită sau dacă toracele este incomprimabil. La toţi ceilalţi pacienţi, trebuie luat în considerare principiul tradiţional că „nimeni nu este mort până când nu este cald şi mort”.

! HIPOTERMICUL  NU  POATE  FI  DECLARAT  DECEDAT  PÂNĂ CE  NU  ESTE  REÎNCĂLZIT !

Dacă temperatura corpului scade sub 28°C inima se poate opri şi trebuie inceputa resuscitarea cardiorespiratorie. Pare ciudat, dar hipotermia poate de fapt proteja pacienţii de instalarea decesului în anumite cazuri. Astfel începeţi întotdeauna resuscitarea cardiorespiratorie la un pacient hipotermic chiar dacă aveţi impresia că este decedat de câteva ore.

Pacienţii hipotermici nu trebuie niciodată consideraţi decedaţi până nu au fost încălziţi într-o unitate medicală. Reîncălzirea hipotermicilor se face lent, 10C / oră. Din acest motiv resuscitarea acestor pacienţi este de durată mai lungă, până la atingerea temperaturii normale a corpului.

Masajul cardiac este mai dificil de efectuat deoarece toracele hipotermicului este mai rigid. Defibrilarea nu poate fi folosită decât după ce temperatura corpului este peste 30 C.

Reîncălzirea hipotermicilor se face lent, 1⁰C/h. Din acest motiv resuscitarea acestor pacienţi este de durată mai lungă, până la atingerea temperaturii normale a corpului. Defibrilarea nu poate fi folosită decât după ce temperatura corpului este peste 30 de grade celsius.

Metode cunoscute şi folosite pentru reîncălzire sunt:

• reîncălzire externă pasivă, consta din învelirea pacientului cu pături şi păstrarea lui în mediu ambiant cald. Acest tip de reîncălzire se foloseşte pentru pacienţii cu hipotermii uşoare sau eventual medii cu temperatura centrală de peste 32 grade C.
• reîncălzirea externă activă, se efectuează prin imersia totală a pacientului în baie cu apă încălzită la 40 grade C sau prin folosirea de paturi încălzite sau pungi cu apă caldă. Această tehnică este potrivită pentru pacienţii aflaţi în hipotermie medie cu o temperatură centrală până la 31 grade C sau cel mult 30 grade C. Imersia în apă caldă se foloseşte atunci când dorim să reîncălzim pacientul rapid, acest lucru fiind aplicabil la cei care au pierdut temperatura în mod rapid.
• reîncălzirea activa centrală - folosită în unităţi spitalicesti prin administrarea intravenoasa a solutiilor incalzite.

 

Degerăturile

Degerăturile sunt leziuni tisulare consecutive expunerii la temperaturi scăzute (frig) întâlnite de obicei în sezonul rece sau în cazul unor incidente turistice pe munte. De obicei afectează extremităţile: degetele de la mâini sau picioare, nasul şi urechile.

Creşterea vitezei vântului poate fi la fel de periculoasă ca şi scăderea temperaturii. Combinaţia dintre viteza vântului şi temperatură are ca efect răcirea mai puternică. Când temperatura ambientală este relativ bună 2°C dar este însoţită de vânt cu viteza de 32 km/h se produce un curent de răcire care este echivalent cu temperatura de - 11°C.

În funcţie de profunzimea leziunilor provocate de îngheţ, degerăturile se pot clasifica în patru grade:
- gradul I: leziuni superficiale, când pielea este roşie, inflamata şi poate apare o descuamare;
- gradul II: când afectarea e profundă, pielea fiind roşie, inflamata şi acoperită de flictene cu conţinut clar;
- gradul III: edem important, pielea având o culoare gri-albastruie, flictenele au conţinut hemoragic şi poate apare necroza şi gangrena în câteva zile;
- gradul IV: când sunt afectaţi inclusiv muşchii, tendoanele, oasele şi apare necroza şi gangrena în câteva ore.

Urmaţi procedura clasică de evaluare a zonei şi a pacientului. Îndepărtaţi bijuteriile ce pot comprima ţesuturile şi acoperiţi extremităţile cu haine uscate. Să nu rupeţi veziculele, să nu frecaţi zonele afectate, să nu aplicaţi căldura local şi să nu permiteţi pacientului să meargă folosindu-şi piciorul afectat.

Primul ajutor:

- se introduce victima într-un mediu încălzit: dacă este afară se aduce în casa;
- se înfăşură zonele degerate în haine groase sau paturi;
- se poate introduce extremitatea degerată în apă cu o temperatură de 34-37 grade;
- dacă victima e conştientă şi nu vărsa, i se pot oferi lichide calde (nu fierbinţi);
- se transporta victima la spital.

NU este recomandat:
- să se maseze zonele degerate;
- să se expună la temperaturi crescute: calorifere, sobe, apă fierbinte etc.
- să se dea băuturi alcoolice victimei.