SISTEMUL ENDOCRIN

Sistemul endocrin reprezintă totalitatea glandelor endocrine care secretă hormoni pentru a coordona activitatea organismului. Sistemul endocrin are rol de comunicare şi coordonare şi se bazează în exercitarea funcţiilor sale pe hormoni, fiind controlat de către sistemul nervos.

Hormonul (grec. ορμόνη, - horman, hormanus - a pune în mişcare, a trezi) este o substanţă biochimică care transmite informaţii de la un organ sau ţesut la altul, fiind secretată de glandele endocrine sau de alte ţesuturi, care stimulează şi coordonează activitatea anumitor organe sau a întregului organism. Spre deosebire de sistemul nervos unde informaţiile de la centru (creier sau măduva spinării) şi impusurile nervoase se propagă prin prelungirile axonice sau dentritice cu o viteză mare ce durează fracţiuni de secundă, informaţiunile transmise pe cale hormonală sunt mai lente, unele ca de exemplu în cazul adrenalinei care durează secunde, pe când în cazul celorlalţi hormoni durează zile, până ce informaţiile ajung la organul sau ţesutul ţintă.

Hormonii sunt produşi de glandele endocrine şi de alte organe ne-endocrine ale organismului. Hormonii controlează creşterea, reproducerea şi stabilesc reacţia organismului la factorii de stres fizici ori emoţionali. Hormonii influenţează celulele prin cuplarea lor la receptori specifici ai celulelor. Nu toate celulele intră în interacţiune cu hormonii, ci doar celule ţintă specifice care au anumiţi receptori de care hormonii se pot cupla. Aceştia intervin, pe cale umorală (şi nu pe cale nervoasă, cum acţionează creierul) în dezvoltarea şi menţinerea structurii normale şi în reglarea funcţiilor organismului. Între sistemele de coordonare nervoasă şi umorală există o strânsă interdependenţă.

Nu doar glandele endocrine clasice secretă hormoni. În organism există şi alte organe şi ţesuturi specializate în secreţia de hormoni. Inima, spre exemplu, secretă un hormon care reglează excreţia de sodiu la nivelul rinichilor, numit peptidiul atrial natriuretic. Rinichiul, pe lângă funcţiile sale clasice, secretă trei hormoni: eritropoetina (stimulează producţia de globule roşii), calcitriol (important în metabolismul calciului) şi renina (responsabil de controlul tensiunii arteriale). Tractul intestinal, pe lângă funcţiile digestive, secretă şi el un număr mare de hormoni, printre care gastrina şi colecistochinina. Ei contribuie la reglarea secreţiei intestinale.

Glandele sunt organe care produc o secreţie şi se clasifica în exocrine şi endocrine, în funcţie de mediul în care îşi expulzează secreţia. Glandele exocrine elimina substanţele pe care le produc în tubul digestiv, urinar, genital sau în exterior (piele). Este cazul glandelor sudorale, lacrimale, salivare, stomacale, intestinale, mamare şi altele. Glandele endocrine nu au o conductă de eliminare. Ele îşi trimit produsele de secreţie direct în sânge. Exista însă glande cu caracter mixt, precum pancreasul sau ovarele.

Glandele endocrine sunt: hipofiza, epifiza, hipotalamusul, tiroida, paratiroidele, timusul, suprarenalele, pancreasul endocrin, ovarele şi testiculele.

1. Hipofiza (glanda pituitară)

Are greutatea de 0,5 grame. Este formată din trei lobi, anterior, mijlociu şi posterior, ultimul fiind conectat la hipotalamus. Este denumită şi "glanda şefă" datorită rolului important pe care îl au unii din hormonii secretaţi de ea în controlul secreţiei celorlalte glande ca şi a legăturii directe pe care o are cu centrul de control al sistemului nervos – hipotalamusul. Hipotalamusul asigura acest control secretând factorii stimulant şi inhibant al secreţiilor hipofizare.

Hormonii secretaţi de hipofiză sunt:

• Hormonul somatotrop: este hormonul de creştere. De asemenea, intervine în dezvoltarea celulelor, activează transportul aminoacizilor în celule şi stimulează secreţia glandelor mamare. Hipersecreţia acestui hormon înainte de pubertate determină gigantismul, iar secreţia insuficientă cauzează nanismul hipofizar;
• Hormonul tireotrop sau tireotropina stimulează dezvoltarea organismului;
• Hormonii gonadotropi controlează funcţia glandelor femeişti şi bărbăteşti;
• Hormonul luteotrop sau prolactina stimulează la femeie secreţia lactată;
• Hormonul antidiuretic sau vasopresina contribuie la menţinerea volumului normal al lichidelor extracelulare în organism prin stimularea absorbţiei de apă la nivel renal;
• Ocitocina favorizează naşterea prin stimularea contracţiilor musculaturii uterului şi alăptarea.

2. Hipotalamusul

Componentă a sistemului nervos central este considerat și glandă endocrină deoarece secretă hormoni care asigură controlul nervos al hormonilor secretați de hipofiza și implicit și al celorlalte glande endocrine. Hipotalamusul leagă sistemul nervos de sistemul endocrin sintetizând secreția neurohormonilor, fiind necesar în controlarea secreției de hormoni a glandei pituriare.

3. Epifiza

Cunoscută ca și glanda epinealaîă, are formă conică şi are ca principal hormon secretat melatonina, care acţionează inhibator asupra glandelor sexuale şi are efect hipoglicemiant. Intră în componenţa epitalamusului. Anatomic şi funcţional, epifiza are conexiuni cu epitalamusul, cu care formează un sistem neurosecretor epitalamo-epifizar.

Epifiza are legături strânse cu retina. Stimulii luminoşi produc, prin intermediul nervilor simpatici, o reducere a secreţiei de melatonină. La întuneric, secreţia de melatonină creşte, frânând funcţia gonadelor

4. Tiroida

Este cea mai voluminoasă glanda cu secreţie internă (25-30 g); ea se află în regiunea anterioară a gâtului, înaintea laringelui şi a traheei. Macroscopic este formată din doi lobi şi o porţiune intermediară - istm.Tiroida produce şi secretă trei hormoni tiroxina (T4) şi triiodotironina (T3) - importanţi pentru creşterea şi dezvoltarea normală şi armonioasa a organismului, cu efecte pe metabolismul glucidelor, proteinelor şi lipidelor cu producere de energie, calcitonina fiind cel de-al treilea hormon tiroidian, rolul principal fiind prevenirea creşterilor de calciu seric peste limita normală.

Hipofuncţia tiroidiană duce la consecinţe variabile în funcţie de vârstă. Dacă survine la copilul mic, se produce o încetinire a dezvoltării somatice şi psihice care poate merge până la cretinism. Dacă survine la adult, se produce doar o diminuare a atenţiei, memoriei şi capacităţii de învăţare. Indiferent de vârstă, procesele energetice sunt reduse, metabolismul bazal este scăzut, iar ţesuturile sunt îmbibate cu un edem mucos (mixedem), pielea devine uscată, îngroşată, se produce căderea părului, apare senzaţia de frig.

Hiperfuncția tiroidiană are ca și simptome:

- scadere în greutate, pe fondul unui apetit păstrat, chiar mărit, (rar, în aproximativ 10% din cazuri este posibil ca pacientul cu hipertiroidism să prezinte creștere în greutate);
- scaune dese;
- tremor;
- transpiratii excesive;
- mâncarime la nivelul întregului corp;
- palpitații (inima bate mai repede, chiar în repaus și uneori neregulat);
- umflătura la nivelul gatului (tiroida marită);
- nervozitate, insomnie;
- stare de oboseala nejustificată;
- înroșire a feței constantă sau la emoții, schimbare de temperatură, intoleranță la căldură sau o toleranță mai mare la frig (pacientul se imbracă mai subțire, nu se mai învelește noaptea, etc.);
- exoftalmie unilaterala sau bilaterala (ochii sunt mai proeminenți). Dacă există afectare oculară pacientul poate prezenta hiperlacrimație, senzația de nisip în ochi, să il deranjeze lumina, sa vadă dublu, sa aibă pleoapele/conjunctiva oculară roșii, să aibă pleoapele umflate, să prezinte scăderea acuității vizuale;
- tulburari de ciclu menstrual (fie întârzieri ale menstrei sau menstre care vin mai devreme, modificarea cantității de sânge pierdut la menstră), infertilitate, mărirea sânilor (la bărbați).

5. Paratiroidele

Sunt patru glande mici aflate în partea posterioară a tiroidei şi care secretă hormonii: parathormonul şi calcitonina care au rol în menţinerea echilibrului (absorbţia şi fixarea) fosforului şi a calciului organismului. Hiperfuncţia acestor glande determină decalcifierea osoasă, iar hipofuncţia lor conduce le dezvoltarea defectuoasă a dinţilor şi întârzieri mintale. Extirparea paratiroidelor este incompatibila cu supravietuirea.

6. Timusul

Este un organ cu funcţie limfoidă şi endocrină, situat în etajul superior al cutiei toracice, retrosternal; el se dezvolta până la vârsta de doi ani, după care rămâne staţionar până la 14 ani, când începe să involueze, dar nu dispare complet şi rămâne fără importanţă fiziologică.

Timusul îndeplineşte două funcţii: organ limfoid şi glanda endocrină.

Alături de splină, măduva oaselor, ficat, ganglioni limfatici, timusul generează “limfocite T” sau timocite, care contribuie la imunitatea organismului prin elaborare de anticorpi.

Funcţia endocrină este mai puţin cunoscută, însă prin hormonul sau secretat favorizează:

- creşterea şi dezvoltarea organismului prin acţiunea asupra cartilajelor de conjugare, calcifierea oaselor, apariţia dentiţiei, reglarea metabolismului calciului;

- dezvoltarea normală a organelor şi glandelor genitale, maturarea sexuală care se definitivează la pubertate, când începe şi involuţia timusului.

7. Glandele suprarenale

Sunt în număr de două, aşezate la polul superior al fiecărui rinichi, în nişte spaţii numite lojele glandelor suprarenale; au o greutate de câte 10 - 12 g.

Glanda suprarenală este constituită la exterior dintr-o capsula fibroasă, iar în interior din parenchimul glandular, care este structurat în două zone:

- zona corticală, corticosuprarenala, de origine mezodermică;

- zona medulară, medulosuprarenala, de origine cetodermica.

Corticosuprarenala secretă un număr mare de hormoni care, după acţiunea lor biologică predominantă, se pot împărţi în trei grupe:

1. Hormonii glucocorticoizi (cortizonul şi hidrocortizonul) intervin în metabolismul glucidic, lipidic, protidic şi mineral; în principal ei produc o stimulare a gluconeogenezei hepatice şi în acelaşi timp o scădere a ritmului de degradare a glucozei celulare - ei sunt factorii hiperglicemianţi.

Reglarea glucocorticoizilor se realizează prin secreţia ACTH hipofizar.

2. Hormonii mineralocorticoizi (aldosteronul şi dezoxicorticosteronul) intervin în reglarea metabolismului hidromineral şi indirect a volumului sanguin.
3. Hormonii sexuali (estrogenii, androgenii şi progesterona) au funcţii asemănătoare cu cei secretaţi de gonade, însă sunt produşi în cantităţi mai mici.

Medulosuprarenala secretă doi hormoni principali: adrenalină şi noradrenalina.

 

8. Pancreasul endocrin

Pe lângă funcţia să exocrina cu rol fundamental în digestie şi absorbţie, pancreasul este şi o glandă endocrină de importanţă majoră. Există două tipuri de celule, celule alfa, care secretă glucagonul şi celule beta care secretă insulina. Insulina este principalul hormon care scade nivelul glicemiei din organism. Ea creşte gradul de utilizare a glucozei în celule şi ajută la transformarea glucidelor în lipide.

Hiposecreţia de insulină produce diabetul zaharat. Glucagonul are efecte opuse insulinei, determinând hiperglicemie.

9. Ovarele → au o activitate dublă: endocrină şi exocrină

Activitatea exocrină este realizată prin producerea de ovule (ovulaţia), de celule germinale (ovogeneza, gametogeneza), iar cea endocrină, prin secreţia de hormoni. Produc hormonii sexuali ai femeii, incluzând hormonii steroizi: estrogenul şi progesteronul, precum şi inhibina.

Estrogenul şi progesteronul reglează funcţiile ovariene şi dezvoltarea sânilor la pubertate. Estrogenul ajută la dezvoltarea ovulelor. Progesteronul este necesar în menţinerea şi dezvoltarea sarcinii, dacă acesta s-a produs.

Estrogenul:

- produc dezvoltarea şi creşterea glandei mamare la fete în pubertate;

- determină caracterele sexuale secundare la fete;

- apariţia şi evoluţia normală a ciclului menstrual;

- stimulează contracţiile uterului.

Progesteronul, ca şi hormonii estrogeni, face parte din grupul hormonilor steroizi (asemănători hormonilor din corticosuprarenala).

Acţiunea biologică principală a acestui hormon se exercita asupra tractului genital, pe care îl pregăteşte pentru nidaţia oului şi menţinerea sarcinii. Menţionăm că hormonii progestationali mai pot fi secretaţi şi de placenta. Reglarea secreţiei de hormoni ovarieni se realizează de către hipofiza anterioară, hipotalamus şi sistemul limbic.

10. Testiculul

Activitatea exocrină este realizată de ţesutul seminal, care produce spermatogeneza, şi activitatea endocrină este realizată de ţesutul interstiţial care secretă hormonii androgeni.

Partea endocrină a testiculului este reprezentată de celulele interstiţiale Leydig, care se găsesc în ţesutul conjunctiv dintre tubii seminiferi contorţi; totalitatea celulelor interstiţiale formează aşa-numita glandă interstiţială care secretă testosteronul.

Rol:

- produce dezvoltarea organelor genitale masculine şi menţine integritatea morfo-functională a acestora;

- induce dezvoltarea somatică a caracterelor secundare specifice sexului masculin (îngroşarea vocii, dezvoltarea musculaturii şi a scheletului, a pilozităţii faciale, de pe piept, regiunea axială, de pe linia albă supraombilicala etc.);

- are o acţiune anabolizantă protidică şi lipidică, stimulând dezvoltarea musculaturii;

- determină osificarea cartilajelor de conjugare.