SUPORTUL VITAL DE BAZĂ

 

LANȚUL  SUPRAVIEȚUIRII

Lanțul supraviețuirii este alcătuit din verigile de bază necesare pentru a salva cel mai mare număr posibil de pacienți aflați în stop cardio-respirator (SCR) în faza prespitalicească.

1. ACCESUL RAPID → declanșarea sistemului de urgență de către populație în cazul unui SCR. Acest acces trebuie sa fie rapid, ușor și necondițonat.

2. SUPORT  VITAL  DE  BAZĂ (SVB)

3. DEFIBRILAREA PRECOCE

4. SUPORTUL  VITAL  AVANSAT (SVA)

 

   Scopul suportului vital de bază este menţinerea unei circulaţii şi a unei ventilaţii adecvate nepermiţând instalarea stării de moarte biologică până la sosirea personalului medical calificat. Cu alte cuvinte, resuscitarea cardio - pulmonară de bază este un ansamblu de manevre care încearcă să menţină perfuzia şi oxigenarea organelor vitale (creier, cord).

   Câteodată, această operaţiune poate să necesite un timp îndelungat în funcție de cauza care a dus la instalarea stopului cardio-respirator. Orice întârziere reduce şansa victimei de a-şi reveni. De aceea trebuie acţionat rapid şi conform protocolului.

   RCP-ul are trei componente: Eliberarea şi menţinerea deschisă a căii aeriene - A. Verificarea şi susţinerea respiraţiei - B. şi efectuarea compresiunilor toracice (asigurarea circulatiei) - C.

Avem următorii pași:

ADULT

1. Siguranţa salvatorului

2. Stabilirea nivelului de conştiență (verbal, tactil)

3. Strigăm după ajutor

4. Eliberarea, verificarea şi asigurarea căilor aeriene:

Eliberarea căilor aeriene → hiperextensia capului sau subluxaţia mandibulei (când se suspicionează lezarea coloanei cervicale);

Verificarea căilor aeriene → cercetarea şi curăţarea cavităţii bucale de corpuri străine.

- dacă persoana respiră şi este inconştientă se aşează în poziţia laterală de siguranţă (PLS). Evaluare continuă.

Asigurarea → menținerea hiperextensiei pe durata ventilației/folosisrea căii orofaringiene ori poziția laterală de siguranță când victima respiră.

5. Verificarea respiraţiei timp de 5 - 10 sec se face prin:

- ascultare → sunetul respiraţiei;

- privire → ridicarea toracelui;

- simţire → aerul expirat pe obraz.

 6. Accesul la 112

! In noile proceduri din cadrul SVB, nu este nevoie verificarea pulsului de către persoanele fără calificare medicală, deoarece este mai greu de stabilit, important fiind prezența sau absența respirației!

7. Dacă nu respiră se trece la resuscitarea cardio – pulmonară (RCP)

Se execută 30 compresiuni/2 ventilaţii în 5 cicluri (maxim 2 minute  într-un ritm de 100-120/minut. Se apasă pe stern încât să se înfunde 5-6 cm, aproximativ o treime din diametrul antero-posterior al toracelui. Nu vă opriți din pricina sunetelor de trosnit de la nivelul toracelui. Pur și simplu se dezlipesc cartilajele coastelor.

- se pensează nasul;

- bărbia ridicată;

- se expiră 2 ventilatii a câte 1 secundă fiecare, verificându-se dacă se ridică toracele după care trebuie așteptată iețirea aerului (expirul).

Se efectuează respiraţie artificială gură la nas atunci când gura este lezată, din motive estetice ori când resuscitarea e făcută de un copil (nu poate astupa etanş gura victimei).

8. După 5 cicluri se verifică respirația:

- dacă respiră şi este inconştient se aşează în PLS şi se reevaluează periodic.

- ne oprim din RCP dacă pacientul dă semne de viață: tușeste, varsă, deschide ochii sau se mișcă spontan.

- dacă nu prezintă funcţii vitale se continuă RCP până când soseşte ambulanţa, salvatorul oboseşte sau victima respiră.

MANEVRE RCP  DE  BAZĂ  PEDIATRICE

 

   Salvatorii care au fost instruiți pentru SVB la adult și nu au cunoștințe specifice legate de resuscitarea pediatrică ar trebui să utilizeze secvența de la adult deoarece rezultatul este mult mai rău dacă nu se face nimic.

   Cadrele nemedicale care doresc să învețe resuscitarea pediatrică deoarece sunt responsabili de copii (cum ar fi: profesori, asistente medicale școlare, salvatori), trebuie instruiți că este preferabil să se modifice secvența BLS de la adult și să se administreze 5 ventilații inițiale.

   Copilul nu este un adult în miniatură. El are particularităţi anatomice ce vor determina specificitatea bolilor. Sugarului şi copilului mic le sunt specifice bolile cu debut brusc şi urgenţele.

   Copilul şi adultul sunt alcătuiţi din aceleaşi sisteme şi aparate, care realizează aceleaşi funcţii, dar există câteva diferenţe legate de dezvoltare, în special la nivelul cailor aeriene, care trebuie cunoscute în condiţiile acordării primului ajutor în cazul urgențelor pediatrice.

   Diametrul cailor aeriene la copil este mic în relaţie cu restul corpului, astfel încât secreţiile şi edemul de la la acest nivel, în condiţii de boală sau traumă, pot uşor obstrua lumenul căii aeriene.

   Limba copilului este mare în comparaţie cu cea a adultului şi poate uşor bloca calea aeriană. Deoarece căile aeriene superioare la copil sunt mai flexibile în comparație cu cele ale adultului, trebuie să se evite hiperextensia capului şi gâtului fiindcă pot conduce la obstrucţia cailor aeriene, acestea rămânând deschise când capul copiluluil este în poziţie neutră.

   Capul copilului este mare în raport cu restul corpului şi de aceea va fi mai vulnerabil în caz de traumatisme.

   Cutia toracică şi bazinul, nu sunt în totalitate osificate şi suficient dezvoltate, protejând mai puţin organele din interiorul lor în condiţii de traumă. Pe de altă parte oasele în general sunt mai elastice şi incomplet osificate ceea ce va duce la apariţia fracturilor incomplete numai la nivelul corticalei datorită rezistenţei periostului, denumite fracturi în lemn verde.

  Până la 5-6 luni copilul respiră numai pe nas, iar obstruarea cu secreţii duce la o respiraţie ineficientă.

  Etapele resuscitării cardiopulmonare la copii sunt la fel ca şi pentru adulţi doar că există tehnici speciale de deschidere şi menţinere deschisă a căii aeriene și de efectuare a compresiunilor toracice.

Terminologie

   În următorul text forma masculină de exprimare o include pe cea feminină iar copil se referă atât la sugar cât si la copil atâta timp cât nu se specifică altfel. Termenul „nou născut” se referă la un nou născut imediat după naștere până la vârsta de 4 săptămâni. Un „sugar” este un copil sub vârsta de un an iar termenul „copil” se referă la copiii între 1 an și instalarea pubertății. De la instalarea pubertății copii sunt numiți adolescenți pentru care se aplică reglementările în vigoare la adult.

   În plus, este necesar să se facă o diferență între copiii sub un an și alți copii, deoarece există câteva diferențe importante referitoare la diagnostic și la tehnicile intervenționale între cele două grupuri. Instalarea pubertății, care este sfârșitul fiziologic al copilăriei, este cel mai logic reper pentru limita superioară a vârstei până la care se utilizează protocoalele pediatrice.

 

Recunoașterea SCR

   Cadrele medicale nu pot stabili cu certitudine prezenţa sau absenţa pulsului în cazul copiilor sau sugarilor în mai puţin de 10 secunde. De aceea palparea pulsului nu poate fi folosită ca singura metodă de a pune diagnosticul de stop cardiac şi a nevoii de compresii toracice. 

Dacă victima este inconştientă, nu respiră normal, deci nu există semne de viaţă, salvatorii laici trebuie să înceapă RCP

Cadrele medicale trebuie să caute semne de viaţă şi, dacă au încredere în tehnica lor de palpare a pulsului, o pot adăuga pentru a diagnostica stopul cardiac şi pentru a decide dacă trebuie sa înceapă compresiile toracice sau nu. Decizia de a începe RCP trebuie luată în mai puţin de 10 secunde.

 

1. Asigurați-vă că atât copilul cât si salvatorul sunt în siguranță.

2. Verificați dacă copilul este conștient:

• Scuturați ușor copilul și întrebați cu voce tare: Ești bine?

3A. Dacă copilul raspunde verbal sau printr-o mișcare:

• Lăsați copilul în poziția în care l-ați găsit (dacă nu cumva este mai departe în pericol);
• Verificați în ce stare e si chemați ajutor dacă este necesar;
• Verificați starea copilului cu regularitate.

3B. Dacă copilul nu răspunde:

• Strigați după ajutor
• Întoarceți cu grijă copilul pe spate

Deschideți căile respiratorii ale copilului prin extensia capului și ridicarea bărbiei:

• ­­Plasați-vă mâna pe fruntea victimei și aduceți cu blândețe capul în extensie;
• În același timp, cu vârful degetului (degetelor), ridicați-i bărbia. Nu apăsați țesuturile moi care se găsesc sub bărbie deoarece aceasta ar putea obstrucționa caile respiratorii;
• Dacă avetț dificultăți la deschiderea căilor aeriene, încercați ridicarea mandibulei: plasați primele 2 degete de la fiecare mână de fiecare parte a mandibulei copilului și împingeți mandibula înainte.

   Aduceți-vă aminte să suspicionati o leziune a gâtului; dacă este asa încercați să deschideți căile aeriene doar prin subluxația mandibulei. Dacă subluxația mandibulei singură nu permite eliberarea căilor respiratorii, adăugaţi o uşoară extensie a capului până când căile respiratorii sunt libere.

4. Menținând căile aeriene deschise, priviți, ascultați și simtiți pentru a vă da seama dacă există respirații normale apropiindu-vă fața de cea a copilului și privind spre toracele acestuia:

• Priviți ca să observati mișcări ale toracelui;
• Ascultați zgomote respiratorii la nivelul nasului și gurii copilului;
• Simțiți mișcările aerului pe obraz.

În primele câteva minute după un stop cardio-respirator copilul ar putea prezenta o respirație gâfâită, lentă, neregulată. Priviți, ascultați și simțiți pentru nu mai mult de 10 sec. Înainte de a decide dacă aveți un dubiu cât de mic asupra faptului dacă respiră normal sau nu, actionați ca și când nu ar respira normal.

5A. Dacă copilul respiră normal:

• Întoarceți copilul pe o parte în poziție laterală de siguranță;
• Trimiteți sau mergeți după ajutor, apelați numărul local de urgență pentru o ambulanță;
• Verificați dacă respirația este continuă.

5B. Dacă respirația nu este normală sau este absentă:

• Îndepărtați cu grijă orice obstacol evident din căile respiratorii;
• Administrați 5 ventilații de salvare inițiale;

   În timp ce administrați ventilațiile de salvare încercați să vă dați seama dacă există vreo obstrucție sau dacă pacientul tușeste ca răspuns la acțiunea dumneavoastră. Aceste răspunsuri sau absența lor vor fi parte integrantă din verificarea “semnelor de viață” despre care vom vorbi mai departe.

   Ventilație artificială pentru un copil mai mare de un an:

• Asigurați-vă că victima are capul în extensie și barbia ridicată.
• Pensați partea moale a nasului închizând nările cu ajutorul indexului și policelui mâinii de pe fruntea victimei.
• Permiteți gurii victimei să se de deschidă dar mențineți-i bărbia ridicată.
• Inspirați și plasați-vă buzele în jurul gurii copilului asigurând o bună etanșeitate.
• Insuflați constant în gura victimei pentru 1-1,5 sec urmărind ridicarea toracelui.
• Mentineți capul în extensie îndepărtați-vă gura de victimă și priviți cum toracele revine la dimensiunile de repaus în timp ce expiră.
• Inspirați din nou și repetați această secvență de 5 ori. Verificați eficacitatea ventilației privind mișcările de expansiune și revenire toracică, mișcări care trebuie să fie similare cu cele produse de o respirație normală.

 

Ventilația artificială la sugar

         

• Asigurați-vă că copilul are capul în pozitie neutră (la sugar capul este ușor flectat când acesta se află în decubit dorsal asa că o extensie ușoară ar putea fi necesară) și că bărbia este ridicată.
• Inspirați și acoperiți nasul și gura sugarului cu gura dumneavoastră, asigurându-vă că aveți o bună etanșeitate. Dacă gura și nasul nu pot fi acoperite în cazul sugarului mai mare, salvatorul poate încerca să etanșeze cu gura lui doar nasul sau gura copilului (dacă este folosit nasul apropiați buzele pentru a preveni pierderea aerului).
• Insuflați constant în gura și nasul copilului pentru o perioadă de 1 secundă, suficient pentru a face toracele să se ridice vizibil.
• Menținându-i capul în poziție și bărbia ridicată, îndepărtați-vă gura de victimă și observași cum toracele revine la dimensiunile de repaus în timp ce aerul iese.
• Inspirați din nou și repetați această secvență de 5 ori.

   Dacă aveți dificultăți în a obține o ventilație eficientă atât în cazul sugarilor cât și al copiilor este posibil să avem de-a face cu obstrucția căilor aeriene.

• Deschideți gura copilului și îndepărtati orice obstacol vizibil. Nu curățați „în orb” cu degetul.
• Asigurați-vă că extensia este adecvată și că bărbia este ridicată evitând ca gâtul să fie suprasolicitat de extensie.
• Dacă extensia și ridicarea bărbiei nu au deschis căile aeriene, utilizați subluxarea mandibulei.
• Încercați să administrați cinci ventilații eficiente. Dacă nu aveți succes treceți la compresiile toracice.

 

6A. Dacă sunteți sigur că puteți detecta semne de viață într-un interval de 10 sec:

A căuta semne de viață include orice mișcare, tusea sau respirația normală (nu respirațiile gâfâite, anormale sau respirațiile neregulate):

• Continuați ventilația artificială dacă este necesar până când copilul începe să respire eficient;
• Dacă copilul rămâne inconștient întoarceți-l pe o parte (în poziție laterală de siguranță);
• Reevaluați frecvent starea copilului.

6B. Dacă nu există semne de viață, într-un interval de 10 sec:

• Începeți compresiile toracice;
• Combinați ventilația artificială cu compresiile toracice.

 

Compresiile toracice

   În cazul tuturor copiilor, comprimați jumătatea inferioară a sternului.

   Se deprimă toracele 1/3 din grosimea acestuia; pentru a realiza o deprimare corespunzatoare a toracelui se folosesc, după caz, 2 degete pentru copilul sub un an si o mână ori două mâini pentru copilul peste un an.

   Pentru a evita comprimarea abdomenului, identificați apendicele xifoid găsind unghiul unde coastele inferioare se întâlnesc pe linia mediană. Comprimați sternul la o lățime de deget deasupra acestuia;

   Compresia trebuie să fie suficient de puternică pentru a comprima sternul pe o distanță cel puțin o treime din diametrul antero-posterior al toracelui. Nu vă fie frică să apăsați prea tare: „apasă tare și repede”.

  Relaxați complet presiunea și repetați la o rată de cel puțin 100 min (fără a depăși însă 120/min).

  După 15 compresii, aduceti capul în extensie, ridicați bărbia și administrați 2 ventilații eficiente.

  Continuați compresiile și ventilațiile într-un raport de 15:2.

Compresiile toracice la sugari

 Salvatorul comprimă sternul cu vârful a două degete. Dacă sunt prezenți doi sau mai mulți salvatori, folosiți tehnica încercuirii sau alternanței. Plasați ambele police unul lângă altul pe jumătatea inferioară a sternului cu vârfurile îndreptate în direcția capului copilului. Întindem restul ambelor mâini cu degetele împreunate pentru a cuprinde partea inferioară a cutiei toracice a copilului sustinând spatele copilului cu vârfurile degetelor. Pentru ambele metode comprimati sternul pe o distanță egală cu cel puțin o treime din diametrul antero-posterior al toracelui sugarului (aproximativ 3-4 cm).

               

 

Tehnica încercuirii (atunci când sunt doi salvatori)

Compresiile toracice la copiii peste 1 an

   Plasați podul unei palme pe jumătatea inferioară a sternului. Ridicați degetele pentru a fi siguri că presiunea nu este aplicată pe coastele copilului. Poziționați-vă vertical deasupra toracelui victimei, cu coatele întinse și comprimați sternul cu cel puțin o treime din grosimea toracelui (aproximativ 5 cm). La copiii mai mari sau la salvatorii mici, aceasta se obține cel mai ușor prin utilizarea ambelor mâini cu degetele întrepătrunse.

7. Nu intrerupeți resuscitarea până când:

• Copilul nu prezintă semne de viață (se ridică, se mișcă, deschide ochii, respiră normal ;
• Ajutorul calificat sosește și preia cazul;
• Sunteți epuizat.

 

Poziția laterală de siguranță

   Un copil inconștient cu calea aeriană liber și care respiră normal, trebuie să fie întors pe o parte în poziția de siguranță.

   Există câteva poziții de sigurantă; acestea au toate ca scop prevenirea obstrucției căilor respiratorii și reducerea probabilitășii ca lichide cum ar fi saliva, secrețiile sau lichidul de vărsătură, să pătrundă în căile aeriene superioare. În ceea ce privește poziția laterală de siguranță există câteva principii importante de urmat:

• Plasați copilul într-o poziție cât mai apropiată de pozitia laterală ideală, cu gura îndreptată în jos, fapt care ar trebui să favorizeze drenarea liberă a fluidelor
• Pozitia trebuie să fie stabilă. În cazul unui sugar, pentru a se obtine stabilitatea poate fi nevoie de plasarea unei perne mici sau a unei pături rulate de-a lungul spatelui pentru a mentine pozitia si a preîntâmpina ca prin intoarcere copilul să ajungă in decubit dorsal sau ventral.
• Evitati orice presiune asupra pieptului copilului, presiune care ar putea îngreuna respiratia.
• Trebuie să fie posibil să intoarceti copilul în lateral si pe spate si înapoi în pozitia de sigurantă usor si sigur tinând cont de posibilitatea existentei unor leziuni ale coloanei vertebrale cervicale prin tehnici de stabilizare a coloanei.
• Schimbati cu regularitate părtile pe care este întors copilul (de ex. tot la 30 de minute) pentru a evita aparitia leziunilor datorate punctelor de presiune.
• Pozitia laterală de sigurantă utilizată la adult poate fi utilizată si la copil.

Poziţia laterală de siguranţă la sugar → semidecubit lateral cu sprijin lateral şi poziţia neutră a capului

 

 

A. SVB COPIL (1 an → pubertate) :

 

1. Siguranţa salvatorului
2. Stabilirea nivelului de conștiență (verbal și tactil)
3. Strigam dupa ajutor
4. Eliberarea, verificarea și asigurarea căilor aeriene prin extensia capului (spre deosebire de adult unde avem hiperextensie) și verificarea cavității bucale

• Verificarea respiraţiei timp de 5-10 secunde (privim, ascultăm, simțim)

5. Daca respiră normal se așează în PLS și se anunță la 112. Daca NU respiră:

• Daca e un singur salvator se incep imediat 5 ventilații gură la gură (de 1 secundă)

6. Se verifica funcțiile vitale. Daca nu și-a recapătăt respirația se face accesul la 112
7. Se efectueaza compresiile toracice

• La copii mai mari de 1 an compresiunea se efectuează cu eminenţa tenară şi hipotenară (podul palmei), de la o singură mână, sub linia intermamelonară sau cu ambele mâini, ca la adult, când copilul este mai mare.
• Presiune toracică de maxim 4-5 cm, astfel încât să se comprime cel puțin 1/3 din diametrul antero-posterior al toracelui. Pentru a evita comprimarea abdomenului, identificați apendicele xifoid găsind unghiul unde coastele inferioare se întâlnesc pe linia mediană. Comprimați sternul la o lățime de deget deasupra acestuia, adica în jumătate inferioara a sternului.
• Raportul compresii/ventilatii este de 15:2.

8. După 5 cicluri se verifică semnele vitale :

• dacă prezintă funcţii vitale şi este inconştient se aşează în PLS şi se reevaluează periodic.
• dacă nu prezintă funcţii vitale se continuă RCP până când soseşte ambulanţa, salvatorul oboseşte, victima respiră.

 

SUPORTUL VITAL DE VIAȚĂ COPIL 

 

 

B. SUGAR ( 28 zile – 1 an )

 

1. Siguranța salvatorului.
2. SNC → tactil prin scuturare uşoară. Un sugar neresponsiv este moale, fără tonus.
3. Strigăm după ajutor.
4. Eliberarea, verificarea şi asigurarea căilor aeriene

• sugarul se aşează în decubit dorsal pe o suprafaţă tare. Se înclină capul sugarului pentru a-l aduce într-o poziţie neutră. Se poate fixa un prosop sau scutec sub umeri pentru a menţine poziţia capului (la copiii mici capul este proeminent la nivelul occipitului ceea ce favorizează pozita de flexie atunci când tonusul muscular scade, copilul fiind găsit cu bărbia în piept).
• verificarea respiratiei timp de 5-10 sec. Totodată se priveşte în cavitatea bucală după corpi străini. Daca se observă, nu se bagă degetul in „orb”, căci se poate face mai rău, împingând obiectul mai jos de cavitatea bucală, de aceea e indicat să se foloseasca o pensetă.

        

                         Eliberarea căilor aeriene                                          Subluxația mandibulei la sugar

5. Daca respiră normal, se așează în PLS și se anunță la 112. Daca NU respiră:

• Se incep imediat 5 ventilații (ventilaţie sub formă de puf ). Ventilarea se face gură la gură și nas. După administrarea celor 5 insuflații se trece la următorul pas.

6. Se verifică funcțiile vitale. Se cauta semne de viata timp de maxim 10 secunde:

- orice mişcare spontană, tuse ori reluarea respiraţiilor normale. Daca nu respiră se face accesul la 112.

7. Se încep compresiile toracice:

• Inima sugarului este plasată ceva mai sus în torace, în comparaţie cu adultul, de aceea compresiile vor fi efectuate pe mijlocul sternului, la un deget sub o linie imaginară ce uneşte cele două mameloane, la o adâncime ce corespunde la 1/3 din diametrul antero-posterior al toracelui. Raportul de compresii-ventilații va fi de 15/2, cu frecvența de 100-120 min.
• Compresiiile se efectuează cu două degete (medius şi inelar) cu adâncime de 3- 4 cm.

                                                 

 

 

C. NOU-NĂSCUT ( 0-28 zile )

 

Un număr relativ redus de copii necesită resuscitare la naştere. Dintre cei care necesită asistenţă, majoritatea covârşitoare o reprezintă cei care necesită doar asistare ventilatorie. Doar o mică parte dintre ei necesită o scurtă perioadă de compresii toracice externe ca masură complementară ventilaţiei.

Un copil foarte moale este cel mai probabil inconştient si va necesita suport ventilator.

Ştergerea nou-născutului produce de obicei o stimulare suficient de importantă pentru a induce instalarea respiraţiei. Evitaţi metodele mai viguroase de stimulare. Dacă nou-născutul nu respiră după o scurtă perioadă de stimulare, va avea nevoie de măsuri suplimentare de suport.

Orice copil sănătos este cianotic la naştere, dar coloraţia lui devine roz într-un interval de 30 secunde de la instalarea respiraţiilor eficiente.

Ca urmare a evaluării primare, copilul poate fi plasat în una din următoarele trei categorii:

1. Respiră viguros sau plânge .

• Tonus bun.
• Frecvenţa cardiacă peste 100 bpm.

Acest copil necesită doar ştergere, înfăşare în scutece calde şi dacă se consideră potrivit, aşezarea lângă mamă. Copilul va rămâne cald prin contact piele la piele cu mama sub o pătură, şi poate fi pus la sân în acest moment.

2. Respiră ineficient sau este apneic.

• Tonus normal sau redus.
• Frecvenţă cardiacă sub 100 bpm.

Ştergeţi şi înfăşaţi. Starea copilului se va putea îmbunătăţi în urma ventilaţiei pe mască, dar dacă frecvenţa sa cardiacă nu creşte corespunzător va necesita şi compresiuni toracice.

3. Respiră ineficient sau este apneic.

• Copil moale.
• Frecvenţa cardiacă scăzută sau nedetectabilă.
• Deseori paloare, sugerând perfuzie slabă.

Ştergeţi şi înfăşaţi. Acest copil necesită imediat asigurarea căii aeriene şi ventilaţie. Odată realizate aceste manevre, nou-născutul va necesita probabil şi compresiuni toracice şi posibil administrare de medicamente.

Resuscitarea nou-nascutului după externarea din spital se face ca la sugar.

Dacă se asistă la naștere: imediat se pune nou-născutul într-un prosop. Daca plânge și respiră normal se asteaptă minim 1 minut până la clamparea cordonului ombilical, după care copilul se va așeza pe abdomenul mamei protejandu-l de frig. Daca observșm ca nu respiră, se taie imediat cordonul ombilical la 10-20 cm de peretele abdominal al fatului.

Siguranța salvatorului se află în vederea noastra. Stabilirea nivelului de conțtiență se face imediat prin sesizarea plânsului.

Suportul vital de viață

   Începeţi suportul vital al nou-născutului dacă evaluarea iniţială nu detectează respiraţii spontane adecvate. Deschiderea căii aeriene și aerarea plămânilor sunt de obicei singurele manevre necesare.

Căile aeriene

   Aşezaţi nou-născutul în decubit dorsal, cu capul în poziţie neutră. Menţinerea poziţiei corecte a capului poate fi uşurată prin aşezarea unui rulou din scutec/pătură, de 2 cm grosime, sub umerii copilului. La nou născuţii cu tonus scăzut poate fi necesară ridicarea mandibulei sau folosirea unei pipe orofaringiene de dimensiuni potrivite pentru a deschide calea aeriană. Aspirarea este necesară doar dacă calea aeriană este obstruată.

Ventilațiile

   În cazul nou-născuţilor la termen, începeţi resuscitarea cu aer. Pentru primele ventilaţii, menţineţi presiunea blândă timp de 2-3 secunde. Acest lucru va ajuta la expansionarea plămânilor. Cele mai frecvente cauze ale eşecului ventilaţiei sunt controlul insuficient al căii aeriene sau ventilaţia necorespunzătoare. Priviţi mişcările pasive ale toracelui concomitant cu efortul de insuflație. Dacă aceste mişcări sunt prezente, înseamnă că s-a obţinut expansionarea plămânilor. Dacă lipsesc, atunci controlul căii aeriene şi expansionarea plămânilor nu se confirmă.

 

Compresiile toracice

   Suportul circulator prin compresiuni toracice este eficient doar în cazul în care plămânii sunt expansionaţi.

   Cea mai eficientă tehnică de a realiza compresiunile toracice se obţine prin plasarea policelor alăturate deasupra treimii inferioare a sternului, imediat sub linia imaginară care uneşte cele două mameloane, cu restul degetelor înconjurând toracele şi susţinând spatele.

 O modalitate alternativă de a identifica poziţia corectă a policelor este de a descoperi apendicele xifoidian şi apoi de a plasa policele la o lăţime de deget deasupra acestuia. Sternul este deprimat la o adâncime de aproximativ o treime din diametrul sau anteroposterior, premiţând apoi revenirea sa completă la nivelul iniţial între compresiuni.

Raportul este de 3 compresii la 1 ventilație

   Folosiţi un raport de trei compresii la o ventilaţie, urmărind obţinerea a aproximativ 120 evenimente pe minut, de exemplu 90 de compresiuni şi 30 de ventilaţii. Există avantaje teoretice în a permite ca faza de relaxare să fie discret mai lungă decât cea de compresie. Oricum, calitatea compresiunilor şi a respiraţiilor sunt probabil mai importante decât frecvenţa.

NOTĂ

   Este important să conştientizăm faptul că mulţi copii nu beneficiază de resuscitare, deoarece potenţialii salvatori se tem să nu dăuneze, dacă nu sunt instruiţi specific pentru resuscitarea la copil. Această frică este nefondată; este mult mai bine să utilizăm algoritmul de SVB la adult pentru resuscitarea unui copil decât să nu facem nimic. Pentru uşurarea învăţării şi a fixării, salvatorii laici ar trebui învăţaţi că protocolul pentru adult poate fi, de asemenea, utilizat pentru copii care sunt neresponsivi şi nu respiră sau nu respiră normal.

   Următoarele modificări minore la protocolul adultului îl vor face chiar mai potrivit pentru utilizarea la copii:

• administraţi 5 respiraţii iniţiale salvatoare înainte de începerea compresiunilor toracice;
• comprimaţi toracele cu cel puţin o treime din diametrul său antero – posterior ; utilizaţi două degete pentru copilul sub 1 an; utilizaţi una sau două mâini pentru copilul peste 1 an, după nevoie, pentru a obţine o adâncime adecvată de compresiune.

   Aceleaşi modificări de 5 respiraţii iniţiale şi 1 min de RCP efectuate de către salvator înaintea solicitării ajutorului, pot îmbunătăţi prognosticul victimelor prin înec. Această modificare ar trebui predată numai acelora care au o sarcină specifică de îngrijire a potenţialelor victime ale înecului (ex. salvamari). Ȋnecul este uşor de identificat. Poate fi dificil, pe de altă parte, pentru un laic să determine dacă stopul cardio - respirator este un rezultat direct al traumei sau intoxicaţiei. De aceea, aceste victime ar trebui gestionate conform protocoalelor SVB standard.

 

SVB NOU-NĂSCUT

 

1. Siguranța salvatorului.
2. Stabilirea nivelului de conștiență → se sesizeaza plânsul, mișcarea nou-nascutului.
3. Strigăm dupa ajutor.
4. Eliberarea, verificarea şi asigurarea căilor aeriene:

• se așează nou-născutul în decubit dorsal, în poziție neutra a capului.
• se verifică timp de maxim 10 secunde respirația.

5. Daca NU respiră:

• Daca se asistă la nastere se va clampa şi ulterior tăia cordonul ombilical la cca. 10-20 cm de peretele abdominal al fătului.
• Se incep imediat 5 ventilatii (ventilaţie cat un PUF). 
•  Ventilarea se face gură la gură şi nas.

6. Se verifică funcțiile vitale. Se caută semne de viață timp de maxim 10 secunde. Dacă nu sunt semne de viață se trece la următorul pas.

7. Accesul la 112.

8. Se încep compresiile toracice:

• se folosesc două degete aşezate în treimea inferioară a sternului.
• sternul se infunda la o adâncime ce corespunde la 1/3 din diametrul antero-posterior al toracelui aproximativ 2-3 cm, cu o frecvenţă de minim 100 - 120/min.
• raportul compresiuni/ventilatii este de 3:1.