PRINCIPII ȘI MANEVRE DE BAZĂ ALE RCP

  

1. Siguranța salvatorului → asigurați-vă că dvs, victima și orice alt martor, sunteți cu toții în siguranță.

2. Verificați starea de conștiență a victimei tactil si verbal:

• mișcați cu blândețe umerii victimei și întrebați cu voce tare: “Sunteți bine?”

3a. Dacă răspunde:

• lăsați victima în poziția în care ați găsit-o, dacă ați stabilit că nu există nici un alt pericol;
• încercați să aflați ce i s-a întâmpat și chemați ajutor dacă este nevoie;
• reevaluați-l cu regularitate.

3b. Dacă victima nu răspunde:

• se strigă după ajutor
• victima se poziționează în decubit dorsal și apoi se deschid căile aeriene prin hiperextensia capului și ridicarea bărbiei;
• se plasează o mână pe frunte și se împinge cu blândețe capul pe spate;
• pentru deschiderea căilor aeriene se va ridica bărbia victimei cu vârful degetelor plasate sub mandibula ( A ).

4. Menținând căile aeriene deschise salvatorul încearcă să stabilească dacă victima respiră utilizând tehnica "privește - ascultă - simte":

• privește mișcările toracelui;
• ascultă zgomotele respiratorii la nivelul gurii victimei;
• simte fluxul de aer pe obraz;
• decide dacă respirația este normală, anormală sau absentă ( B ).

   În primele minute după oprirea cordului, victima mai poate respira slab sau poate avea gaspuri rare (respirația agonală), zgomotoase care nu trebuie confundate cu respirația normală. Încercarea de a determina existența unei respirații normale privind-ascultând-simțind nu trebuie să dureze mai mult de 10 secunde. Dacă salvatorul nu este sigur că victima respiră normal trebuie să acționeze ca și cum ea nu ar respira normal .

5a. Dacă victima respiră normal:

• se așază victima în poziție de siguranță (vezi mai jos);
• salvatorul va trimite sau va pleca după ajutor – va apela 112 sau numărul local de urgență, pentru chemarea ambulanței;
• va continua să evalueze respirația victimei urmărind dacă aceasta rămâne normală.

5b. Dacă victima nu respiră sau respiră anormal

• salvatorul va trimite pe cineva după ajutor, să găsească și să aducă un DEA (Defibrilator Extern Automat) dacă acesta este disponibil; dacă este singur, va folosi telefonul mobil pentru alertarea serviciilor de urgență – salvatorul va părăsi victima numai dacă nu are altă alternativă.

• se încep compresiile toracice ( C ) după cum urmează:

- se îngenunchează lângă victimă;

- salvatorul plasează podul unei palme pe centrul toracelui victimei (în jumătatea inferioară a sternului victimei);

- podul palmei celeilalte mâini se plasează peste cea aflată pe torace;

- se întrepătrund degetele mâinilor evitându-se compresia pe coastele victimei. Nu se îndoiesc coatele. Nu se vor face compresii la nivelul abdomenului superior.

- salvatorul se va pozitiona vertical deasupra toracelui victimei și va efectua comprimarea sternului cu cel puțin 5 cm (fără a depăși însă 6 cm);

                             

- după fiecare compresie îndepărtați presiunea exercitată pe torace fără a pierde contactul între mâini sau între palmă și stern; repetați compresiile cu o frecvență de cel puțin 100 pe minut (fără a depăși 120 pe minut);

- compresiile și decompresiile trebuie să fie egale ca intervale de timp;

Compresiile

   Compresiile toracice produc debit cardiac prin creșterea presiunii intratoracice precum și prin comprimarea directă a inimii. Executate corect, compresiile toracice pot produce o presiune arterială sistolică de maxim 60-80mmHg, presiunea diastolică rămânâd scăzută, iar cea medie rareori depășind 40mmHg. Compresiile toracice produc un debit cardiac scăzut dar critic pentru creier și miocard și cresc probabilitatea unei defibrilări cu succes.

• De fiecare dată când se reiau compresiunile toracice, plasaţi-vă mâinile fără întârziere, “în centrul toracelui”.
• Comprimaţi toracele cu o frecvenţă de cel puţin 100/min.
• Asigurați-vă că adâncimea totală a unei compresiuni de cel puţin 5 cm (pentru un adult) este obţinută.
• Permiteţi peretelui toracic să revină la normal după fiecare compresiune, adică nu vă sprijiniţi de peretele toracic în timpul fazei de relaxare a compresiunii toracice.
• Compresiunea şi relaxarea trebuie să fie egale ca intervale de timp.
• Reduceţi întreruperile compresiunii toracice încât să vă asiguraţi că victima primeşte cel puţin 60 de compresiuni în fiecare minut.
• Nu vă bazaţi pe palparea pulsului carotidian sau la alt nivel ca marker al unui flux arterial eficient în timpul compresiunilor toracice.

Frecventa compresiilor

   Există o interrelatie între numărul real al compresiilor toracice administrate pe minut și succesul resuscitării. În timp ce frecventa compresiilor (viteza cu care sunt administrate cele 30 de compresii) ar trebui să fie cel putin 100 pe min, numărul real de compresii administrate în fiecare minut de RCP va fi mai mic din cauza întreruperilor datorate ventilațiilor salvatoare și analiza ritmului cardiac în cazul DEA, etc. Într-un studiu efectuat în afara spitalului deși frecvența compresiilor toracice efectuate a fost de 100-120 pe min, numărul mediu de compresii a fost redus la 64 pe min datorită întreruperilor frecvente. Ar trebui administrate cel puțin 60 de compresii pe fiecare minut.

Adâncimea de compresie

   Din teama de a nu face rău, oboseală și scăderea forței musculare, frecvent salvatorii deprimă mai puțin peretele toracic decât este recomandat. Există date care demonstrează că o deprimare a toracelui de 5 cm sau mai mult duce la o rată mai mare a restabilirii circulației sangvine spontane. Revenirea completă a peretelui toracic după fiecare comprimare a sternului, va duce la cresterea întoarcerii venoase ceea ce poate îmbunătăți eficiența RCP.

6a. Combinarea compresiilor toracice cu ventilațiile

   După 30 de compresiuni deschideţi calea aeriană din nou, folosind hiperextensia capului şi ridicarea mandibulei.

• Pensaţi părţile moi ale nasului folosind policele şi indexul mâinii de pe frunte.
• Permiteţi cavităţii bucale să se deschidă, dar menţineţi bărbia ridicată.
• Inspiraţi normal şi puneţi buzele în jurul gurii victimei asigurând o bună etanşeitate.
• Suflaţi constant în gura victimei urmărind ridicarea peretelui toracic preţ de 1 secunda ca într-o respiraţie normală; aceasta este o ventilaţie salvatoare eficientă.

   Se menține capul în hiperextensie și bărbia ridicată, se îndepărtează gura de gura victimei și se urmărește revenirea toracelui la pozitia inițială ca într-un expir normal; aceasta este o ventilație eficientă.

• Inspiraţi normal din nou şi suflaţi încă o dată pentru a obţine un total de două ventilaţii eficiente. Cele două ventilaţii nu trebuie să depăşească mai mult de 5 secunde în total. Apoi, repoziţionaţi-vă, fără întârziere, corect mâinile pe sternul pacientului şi efectuaţi încă 30 de compresiuni toracice.
• Continuaţi efectuarea compresiunilor toracice şi a ventilaţiilor într-un raport de 30:2.
• Întrerupeţi manevrele pentru a reevalua victima doar dacă aceasta începe să se trezească: să se mişte, să deschidă ochii sau să respire normal. Altfel, nu întrerupeţi resuscitarea.

Ventilațiile

   În timpul RCP scopul ventilațiilor este să mențină o concentrație adecvată de oxigen și să elimine CO₂. În timpul RCP, debitul cardiac la nivelul plămânilor este redus substanțial, în consecință, pentru a menține un raport adecvat ventilație-perfuzie este nevoie de un volum curent și frecvență respiratorie mai mici decât normal. Hiperventilația nu este indicată deoarece ea crește presiunea intratoracică ceea ce duce la scăderea întoarcerii venoase către inimă și reducerea debitului cardiac. Întreruperea compresiilor toracice reduce supraviețuirea.

   Când calea aeriană este neprotejată, un volum curent de 1l produce distensie gastrică semnificativă, de aceea în timpul efectuarii RCP cu 2 salvatori cel care se ocupă de ventilație, pe timpul desfășurării compresiilor toracice, va acoperi calea aeriană cu masca de la balon (în cazul echipajelor medicale) sau cu mâna în cazul persoanelor „laice”.

   Ventilația gură-la-nas reprezintă o alternativă (acceptată) la ventilația gură-la-gură. Aceasta poate fi luată în considerare în prezența unei traume faciale severe, dacă gura victimei nu poate fi deschisă, atunci când victima este ventilată în apă sau când este dificilă obținerea unei bune etanșeități prin ventilația gură-la-gură.

   Întreruperea manevrelor pentru reevaluarea victimei este indicată doar dacă aceasta dă semne de trezire: se mișcă, deschide ochii sau respiră normal; altfel nu întrerupeți resuscitarea.

   Dacă primele ventilații nu produc ridicarea peretelui toracic, atunci, înaintea următoarei încercări:

• se privește în gura victimei și se îndepărtează orice obstrucție;
• se reverifică extensia capului și ridicarea mandibulei;
• nu sunt recomandate mai mult de două încercări de a ventila înaintea reluării compresiilor.

   Dacă sunt prezenți mai mult de un singur salvator, celălalt ar trebui să preia resuscitarea la fiecare 2 minute pentru a evita apariția oboselii. Asigurați-vă că întreruperea compresiilor este minimă în timpul schimbului salvatorilor.

Pentru aceasta și pentru efectuarea compresiilor toracice la frecvența dorită ar fi de ajutor ca cel care efectuează compresiile toracice să numere cu voce tare. Salvatorii cu experiență pot efectua resuscitarea în doi, iar în acest caz ei ar trebui să-și schimbe rolurile/locurile la fiecare două minute.

Un salvator pe partea stângă a victimei iar al doilea salvator pe partea dreaptă a victimei. Fiecare salvator va păstra partea pe care se află (cel de la torace stg. va trece la cap stg. și invers).

6b. Resuscitarea doar cu compresii toracice se poate efectua după cum urmează:

- dacă salvatorul nu este instruit sau nu dorește să administreze ventilații gură-la-gură, atunci va efectua doar compresii toracice;

- în acest caz, compresiile toracice trebuie efectuate continuu, cu o frecvența de cel puțin 100 pe minut (dar nu mai mult de 120 pe minut).

Resuscitarea de bază va fi întreruptă pentru reevaluare în cazul apariției următoarele semne de viață:

• tuse;
• mișcări spontane;
• vărsătură;
• deschiderea spontană a ochilor.

Resuscitarea se continuă până când:

- sosește ajutor calificat și preia resuscitarea;

- victima dă semne de viață: se mișcă, deschide ochii sau respiră normal;

- salvatorul este epuizat fizic.

 

Poziția de siguranță

   Există câteva variante ale poziției de siguranță fiecare cu avantajele sale. Nu există o singură poziție potrivită pentru toate victimele. Poziția trebuie să fie stabilă, aproape de poziția laterală reală, cu capul decliv și fără ca presiunea pe torace să impiedice actul respirator.

Salvatorul îngenunchează lateral de victima aflată în decubit dorsal și cu membrele inferioare întinse.

Brațul de partea salvatorului se poziționează în unghi drept cu corpul, cotul fiind îndoit și palma orientată în sus:

Brațul de partea opusă se aduce peste torace de aceeași parte cu salvatorul și se poziționează cu dosul palmei în contact cu obrazul:

Salvatorul prinde membrul inferior de partea opusă cu mâna plasată chiar deasupra genunchiului și îl trage în sus pastrând contactul piciorului victimei cu solul:

Cu o mână pe genunchiul flectat și cu cealaltă pe palma aflată pe obrazul victimei, se rotește victima spre salvator.

Se ajustează poziția membrului inferior de deasupra astfel încât coapsa și genunchiul să fie flectate în unghi drept.

Se împinge capul spre spate pentru a se asigura libertatea căilor aeriene.

La nevoie, se ajustează poziția mâinii de sub obraz, pentru a menține capul spre spate astfel încât lichidul de vărsătură să dreneze spre exterior:

Se verifică respirația periodic. Daca victima trebuie ținută în pozitie de siguranță mai mult de 30 de minute, aceasta va fi întoarsă pe partea opusă pentru a evita presiunea exercitată pe pachetul vasculonervos al brațului aflat dedesupt.

Pierderea conştienței

   Conştiența este starea în care o persoană vorbeşte coerent, îşi controlează activitatea musculară, reacţionează la stimuli dureroşi şi atunci când este interpelata îşi dă seama de mediul înconjurător.

Semiconştiența → victima este conştientă dar prezintă tulburări :

• agitaţie.
• somnolenţă. Stimulată, răspunde, pentru că este conştientă, dar imediat recade în somnolenţă (dacă era adormită pur şi simplu ea răspunde la intrebari şi rămânea trează).
• răspunsuri necoerente.

Victima este inconştientă :

• nu poate fi stimulată verbal, da asta nu înseamnă că nu aude.
• poate fi într-o stare de inconştienţă uşoară: are încă refexe de securitate (tusea, deglutiţia), îşi poate elibera singura sistemul respirator.

Victima este în stare de inconştienţă profundă (provoacă relaxare musculară) → îşi pierde reflexele de securitate şi, dacă este culcată pe spate, saliva poate inunda progresiv căile respiratorii, iar limba să astupe căile respiratorii.

Modalitate de prevenire → aşezarea victimei în poziţie laterală de siguranţă.